• 4,5841

  • 3,9032

  • 3,9799

  • 160,6797

  • eteMinisterul Fondurilor Europene a făcut publice situația absorbției fondurilor structurale și stadiul implementării proiectelor cu finanțare europeană la data de 17 octombrie.

    Astfel, de la începutul derulării celor șapte programe operaționale aferente perioadei 2007-2013, au fost depuse aproape 44.000 de proiecte în valoare totală de 75,3 miliarde de euro, din care 49,6 miliarde ar fi fost contribuția UE, însemnând cu circa 160% mai mult decât plafonul disponibil.

    Dintre acestea, au fost aprobate ceva mai mult de 18.000 de proiecte, însumând 37,4 miliarde de euro, din care contribuția UE de 22,7 miliarde, cu 18% mai mult decât plafonul existent. Contractele de finanțare semnate, pe de altă parte, au fost doar în număr de 14.637, însumând o contribuție UE de 19,9 miliarde de euro, cu 3% mai mare decât alocarea disponibilă.

    Plățile efectuate până acum către beneficiarii proiectelor au însumat 46,43% din contribuția UE aferentă perioadei 2007-2013, însă declarațiile de cheltuieli trimise mai departe către Comisia Europeană au fost de doar 39,96% din această alocare. Ministerul nu precizează însă dacă această diferență are la bază plăți cu care CE nu a fost de acord sau pur și simplu documentele nu au fost încă procesate pentru a fi trimise la Bruxelles.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top