• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • isarescu 3La câteva săptămâni după ce guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a anunțat că obține un venit net lunar de 13.601 euro de la banca centrală, un reprezentant al instituției a venit cu o analiză în care sunt prezentate veniturile altor guvernatori de bănci centrale din Uniunea Europeană.

    Potrivit documentarului, în 2015, președintele Băncii Centrale Europene (BCE) a încasat un salariu de bază de 385.860 euro (32.155 euro lunar—n.r.). În plus, acesta beneficiază în mod gratuit de o reședință oficială aflată în proprietatea BCE.

    La Banca Angliei, în anul financiar 2014 — 2015, venitul total al Guvernatorului a fost de 879.773 lire sterline, echivalentul a 1.022.540 euro (peste 83.000 de euro lunar), format din salariul de bază, alocația pentru locuință și contribuția pentru asigurări și servicii medicale și cea de pensie.

    În Belgia, guvernatorul băncii centrale a câștigat, anul trecut, 478.559 euro (aproape 40.000 de euro lunar), la care se adaugă un plan de pensii suplimentar față de cel standard la nivel național.

    Șeful Băncii Olandei a ajuns, în 2015, la un venit anual brut de 421.145 euro (aproximativ 35.000 de euro lunar), format din salariul anual, inclusiv prima de vacanță și al 13-lea salariu, și contribuții la asigurări de sănătate și pensie.

    În spațiul comunitar există și bănci centrale care nu publică veniturile membrilor de conducere, sau le publică doar valoarea totală a remunerațiilor încasate de aceștia la un loc.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top