• 4,5986

  • 3,8421

  • 4,0014

  • 164,6011

  • euros-loads-of-money

    Rusia a început investigarea unei ample operaţiuni de spălarea a banilor prin bănci ruseşti şi moldoveneşti, ancheta fiind făcută în România de Rise Project.

    Organismul anticorupţie de la Chişinău, numit CNA, a făcut un raport cu implicaţii extrem de serioase pentru sistemul bancar din Moldova şi Rusia şi poate şi cel din România. Concret, DNA-ul moldovenesc a sesizat o imensă operaţiune de spălare de bani prin care 21 de bănci din Rusia ar fi rulat într-un sistem de tip suveică circa 18 miliarde de euro, adică circa 700 de miliarde de ruble.

    Anchetă este  românească şi a fost făcută de Rise Project şi publicată de rise.md face valuri în Moldova şi a ajuns până în Rusia.

    Din martie 2011 şi până în aprilie 2014  s-a remarcat tranzitarea a unei sume de  18,2 miliarde dolari, de la circa 100 de companii ruseşti în 21 de bănci ruseşti  Potrivit publicaţiei ECOnomist, sumele imense de bani erau mai apoi erau transferate în 19 companii off-shore din Marea Britanie, Noua Zeelandă şi Belize.

    Schema funcţiona pe baza unor împrumuturi încheiate între două firme offshore, dar care erau doar pe hârtie şi se încheiau în Republica Moldova.

    Reprezentanţii firmelor erau din Ucraina, dar apărea şi un terţ – o companie din Federaţia Rusă care garanta rambursarea banilor.

    În schemă era inclusă şi un cetăţean moldovean care le asigure pe viitor creditorilor posibilitatea de a înainta într-o instanţă din Moldova pretenţii de neexecutare a prevederilor contractuale faţă de beneficiari. Instanţa cerea ca fidejusorii, adică garanţii, din Federaţia Rusă să restituie banii, care apoi erau transferaţi în tranşe.

    Ancheta a început cu Moldiconbank, bancă aparţinând lui Veaceslav Platon. Această bancă era punctul de intrare al acestor sume în Republica Moldova din Rusia. Banca rula circa 81% din traficul de valută din Basarabia.

     

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    10 Responses to Anchetă românească: 21 de bănci ruse ar fi spălat 18 miliarde euro

    1. mattew crorkz spune:

      7brz8X I’m not sure why but this web site is loading very slow for me. Is anyone else having this problem or is it a problem on my end? I’ll check back later and see if the problem still exists.

    2. Appreciate you sharing, great article post.Really looking forward to read more. Want more.

    3. Kieth Shinkle spune:

      Generally I don’t learn post on blogs, however I would like to say that this write-up very forced me to take a look at and do so! Your writing style has been surprised me. Thank you, quite nice article.

    4. we are fans spune:

      By that I mean start targeting an improved end clientele.

    5. Andibraila spune:

      Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul „Info” la adresa de email: andibraila@yahoo.com

    6. 485476 156184 You should take part in a contest for one of the best blogs on the web. I will recommend this site! 207729

    7. coupons spune:

      Really, this is a extremely good bit jot down which I have stumbled upon during for an extended time lengthy time. Complete equally head over to great property.

    8. suzana spune:

      Locuri de munca urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul „Info” la adresa de email: suzanavochin@yahoo.com

    9. didi spune:

      articolul e confuz… nu inteleg cine a facut ancheta? rise project, dna ul moldovenesc sau rusia???

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top