• 4,6599

  • 3,8182

  • 3,9533

  • 163,5981

  • guv

     

    Proiectul de conversie al creditelor în valută pe care Guvernul l-a consultat recent şi care a fost conceput de ministerul Finanţelor a fost criticat de către clienţii cu credite în CHF.

    ac

    Andreea Cristoforidis, unul dintre liderii Grupului de Clienţi cu Credite CHF a criticat proiectul de lege ca fiind total neadecvat situaţiei debitorilor în franci elveţieni. Andreea Cristoforidis a precizat că declaraţiile pentru Paginadebănci.ro reprezintă punctul său de vedere ca şi consumator bancar.

    Principalele probleme ridicate sunt legate de plafoanele impuse de specialiştii minsiterului care nu au ţinut cont de preţurile apartamentelor în boom-ul imobiliar dar şi de gradul de îndatorare.

     

    „Proiectul este o aberaţie…Mă întreb la ce preţuri de imobile s-au raportat când au făcut acest proiect.  Nu s-a ţinut cont de faptul că majoritatea apartamentelor şi caselor sunt luate în perioada boom-ului imobiliar când o garsonieră era 80.000 de euro. Dacă ar fi să ne luăm după ce prevede proiectul Ministerului Finanţelor, cine şi-a luat un apartament de 2 camere în Berceni, la 120.000 de euro cât era în acea perioadă, nu se încadrează. Este primul lucru pe care îl faci atunci când te apuci de un asemenea proiect, te uiţi la ce preţuri erau în acea perioadă.  „, a spus Andreea Cristoforidis.

    O altă problemă este aceea a tipului de credit, pentru că multe credite de nevoi personale cu ipotecă sunt tot imobiliare fiind luate pentru avans.

    Cine nu a avut bani de avans a făcut credit de nevoi personale ipotecar. Şi-a ipotecat apartamentul părinţilor pentru a lua un apartament sau a construi o casă. Şi aceste credite trebuie incluse în proiectul de lege, a precizat liderul clienţilor.

    O altă problemă este cea a relaţiei venituri-grad de îndatorare.

    Ce fac acei oameni care au puţin peste limita de venituri impusă de minister dar care au un grad de îndatorare mai mare de 90%? Nu îi discriminează? Ni s-a reproşat nouă, celor cu credite în franci că îi discriminăm pe ceilalţi consumatori care au credit în alte valute dar iată că prin acest proiect şi reglementările sale, Guvernul ne discriminează acum pe noi. Pare ori un proiect făcut în grabă, superficial, ori unul alcătuit la recomandarea băncilor, a spus Andreea Cristoforidis.

    Asociaţia AURSF, care va negocia cu băncile conversia creditelor CHF, a trimis deja un comunicat în care dezaprobă proiectul de lege care ţine cont doar de interesul băncilor. 

    Atât AURSF cât şi clienţii cu credite CHF au menţionat că proiectul Ministerului Finanţelor este mai slab decât oferta Volksbank din iarnă.

    AURSF şi clienţii cu credite CHF sunt nemulţumiţi de faptul că proiectul a fost făcut fără a fi consultaţi şi beneficiarii finali, consumatorii bancar cu credite în valută.

     

     

     

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top