• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • Mugur IsarescuV-ați întrebat vreodată cum se vede viața dintr-un fotoliu călduț de la Banca Națională? Ce formă avem noi, insectele care mișună în jurul măreței instituții? Ce reacții provoacă în Strada Doamnei Nr. 8 împrumutații în franci elvețieni veniți cu copiii de mână în Piața Constituției, la miting? Dacă aveați astfel de curiozități, acum puteți afla răspunsul chiar de la cineva din interior.

    Expertul BNR Daniel Oanță, fost ziarist, a expus zilele trecute pentru toți cei interesați viziunea sa asupra împrumutaților în franci elvețieni într-o postare pe Facebook:

    ”Ce cumplit! Un imprumutat in franci elvetieni a spus joi seara la Prima TV ca a fost nevoit sa sparga un depozit pentru a plati rata majorata! Sunt sigur ca asta e consecinta directa a deciziei BNR de prin 2007 de a permite bancilor sa aiba norme de creditare proprii. Desi nu lucram pe atunci in banca ma simt responsabil. Cata lipsa de clarviziune totusi…Dar de abia cand va aparea primul care se va vedea nevoit sa-si vanda Mercedesul, mi se va rupe inima. Doar cine n-a avut, poate intelege…”

    Modelul lăturilor aruncate în capul adversarilor pe Facebook sau pe diverse site-uri de opinii a mai fost implementat cu oarecare succes de Mirel Palada la Guvern. Beneficiarul real al comentariilor lui Palada, premierul Victor Ponta, era complet străin de situație în mod oficial, la fel cum și în acest caz guvernatorul BNR, Mugur Isărescu (foto), este exonerat de orice responsabilitate.

    Dacă vorbele de duh de mai sus v-au făcut să vă doriți să auziți mai mult, iată și o viziune originală despre managementul riscului versus hazardul moral:

    ”E un vant si o ploaie afara ca nu stiu daca sa-mi asum riscul sa ies dupa tigari. Oricum, daca racesc, sper sa se reuneasca Parlamentul sa identifice vinovatii”

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    26 Responses to Angajat BNR: ”Când își va vinde primul împrumutat Mercedesul pentru a plăti rata, mi se va rupe inima”

    1. Georgian spune:

      Una peste alta aceasta lege de 3 lei nenoroceste mii de oameni care nu vor mai avea acces la credite si care vor ramane chiriasi pe viata. Dar la astia nu se gandeste nimeni. Baietii scapa de datorii, se duc acasica la mamica si tatutza, trag vinul de pe boasca, fac pomana porcului linistiti, puletii raman sa-si planga in pumni la cheremul proprietarilor de la care au inchiriat.

    2. Mrs Elizabeth spune:

      Dragă Domnule / Doamnă

      ÎMPRUMUT cât mai repede posibil termen de 2 zile. Henderson Fondul financiar Micro Plc comerciale și personale, X-mas împrumut, Casa de împrumut cu 2% dobândă rate.Interested Persoanele ar trebui să contacteze de împrumut Ofiter prin e-mail cu informațiile de mai jos:
      Nume: ….. NUME: …… TARA: ……. TELEFON: ….. Ocupatia: …… AGE: …… ……. SEX: …… Stare civilă: …… CREDIT suma necesară: …… venitul lunar …… CREDIT DURATA: ….. .Officer Nume: Credit de investitii oferta Email: hendersonelizabethloan@googlemail.com
      Vă mulțumim și Dumnezeu să vă binecuvânteze
      Cu respect,

      doamna Elisabeta

    3. Oanta nu merita titlul de DOMN spune:

      Cum au tupeul acesti „oameni” platiti din banii nostrii sa faca astfel de comentarii?!. L-am vazut cu totii pe Cinteza vorbind in Parlamentul Romaniei in comisie vorbind de parca era in Consiliul de administratie al Raiffeisen Bank spunand ca da e un pic nasol de oameni aceia cu credite in chf dar problema este ca poate fi rau pt banci o reconversie la un curs istoric. Sa fim seriosi cand bancile au propus acele contracte si cursul era 1,8 sau 2,1 sau 2,5 acele banci aveau PROFIT. Acum nu vor sa faca o reconversie la un curs de 2,5 sau 3 ca nu vor avea profit sau nu vor avea profit pe masura lacomiei?! Pai cand au propus contractele nu aveau profit destul sau s-au STIAU DE ATUNCI CA FRANCUL ELVETIAN O SA CREASCA??!!!! Bancile nu dau inapoi din lacomie!!!! Ni se spune ca in Romania expunerea pe acest tip de credit este mica ,pai atunci si diminuarea profitului bancilor ar fi MICA!!. Pt cei cu credite in euro, noi nu suntem impotriva dvs suntem impreuna impotriva clauzelor abuzive si practicilor incorecte imorale. Un adevar istoric este ca euro a fost tot timpul sutinut de BNR si francul nu poate asa nu ar fi avut o crestere de 97 la suta pana in ianuarie si 120 la suta acum.

      • constantin spune:

        azi a facut un comentariu si multiubitul nostru Guvernator…..mi-e sila sa reproduc ceea ce a declarat acel impostor calic si cu un caracter abject!

    4. […] urmare a articolului în care prezentam postarea pe Facebook a unui angajat BNR despre împrumutații cu credite în franci elvețieni am primit un drept la […]

    5. constantin spune:

      se pare ca ne certam aici ca si politicienii…..ca deh…invatam si noi de la ei!
      observ ca deja sunt doua tabere: 1 imprumutati cu CHF, 2 imprumutati cu EURO
      fratilor…..treziti va din visul asta urat si intelegeti ca nu suntem dusmani noi ci guvernul BNR-ul, bancile in special si politicienii! ce faceti aici? va socotiti unul altuia ratele si veniturile? sa fim seriosi……toti suntem in aceeasi oala si toti suntem in pericol de a ne pierde bunurile din cauza lacomiei morbide a acestor scursuri ai civilizatiei umane care se numeste BANCHER. Nu vorbim despre angajatii din banci ci despre bosorogii ( presedintii de banci si consiliile directoare ) care nu se vor satura vreodata de averi.

    6. […] urmare a articolului în care prezentam postarea pe Facebook a unui angajat BNR despre împrumutații cu credite în franci elvețieni am primit un drept la […]

    7. […] partea cetăţenilor cu credite CHF, nu a băncilor. Se pregăteşte conversia în zloţi • Angajat BNR: ”Când își va vinde primul împrumutat Mercedesul pentru a plăti rata, mi se va r… • Teodorovici indică Eximbank ca variantă pentru banca de dezvoltare • Monedele din […]

    8. Daniel Oanta spune:

      Cateva precizari:
      1.”Expertul BNR Daniel Oanță, fost ziarist, a expus zilele trecute pentru toți cei interesați viziunea sa asupra împrumutaților în franci elvețieni într-o postare pe Facebook”
      Postarile de pe facebook nu erau pentru toti cei interesati, ci doar pentru lista prieteni (doar acestia o puteau vedea) dintre care a facut parte si autorul articolulul Marius Pandele.Practic acesta si a permis sa scoata aceasta postare in public.
      Acea postare scoasa din context este evident o gluma, nu era si nu este adresata celor imprumutati in franci elvetieni. Pozitia mea publica fata de aceasta chestiune a fost exprimata in articole deja publicate, in care mi exprim intreaga compasiune pentru cei imprumutati, dar consider ca a fost un risc asumat.

      2.. Totodata prezint scuze celor care s-au simtit lezati de postarile facute publice de Reporter Virtual

      • PRO EUTANASIA spune:

        Glumă, neglumă, pentru prieteni sau pentru toată lumea, vrei să spui că „poziţia ta publică” e cea adevărată şi nu ce bârfeşti în cerc restrâns cu prietenii? Pe bune?!!! Acum ne faci şi proşti, tu crezând că eşti ăla deşteptu’.
        Şi nu văd unde este riscul asumat de clienţi?
        Oare nu BNR-ul trebuie să verifice băncile şi contractele pe care le „inventează” înainte să ajungă la populaţie?

    9. MIHAI POPA spune:

      D-L cum il cheama…. de la BNR a avut drepate cand a spus ca UN imprumutat in franci si-a spart depozitul pentru a achita rata. Dar ce ne facem cu RESTUL ??? Ma indoiesc ca RESTUL nu au depozite de spart ca de Mercedes nu mai vorbesc. Daca BNR a anticipat cat de MARE este riscul valutar atunci de ce nu a luat masuri la timp ??? O masura inteligenta, spre exmplu, ar fi fost SA OBLIGE BANCILE CA IN TEXTUL CONTRACTULUI DE CREDIT REDACTAT DE (GHICITI CINE ??/) sa se faca mentiunea coform careia riscul valutar asumat de client este de 20, 25, 50 % iar ce depaseste aceasta marja sa revina bancii. Atunci si bancile ar fi fost mai temperate si clientii mai acoperiti (STIAU CE RISC ISI ASUMA). Nu-i asa domnule…cum te cheama ??? Opiniile dumneavoastra seamana cu cele ale unui reprezentant de banca centrala din Africa ecuadoriala. Daca ai sti putina geografie si te-ai uita pe harta ai vedea ca Romania e undeva mai sus intr-o zona care este cotata ca fiind civilizata. In perioada in care aceste credite se vindeau cu toptanul BNR dadea sfaturi dar NU LUA nici o masura concreta. Eu cred ca atuci era nevoie de mai putina analiza (vorbita) si de mai multe actiuni sau nu ati vrut sa ii suparati pe PRIETENII vostri de la bancile comerciale.

    10. trilobit spune:

      1. eu am credit in euro si nu mi-a plans nimeni de mila cand aceasta valuta a crescut. am stiut ce fac cand am incheiat contract cu banca si mi-am asumat acel contract, cat si inevitabila fluctuatie a valutei respective. asa ca de unde si pana unde trebuie sa fie implicat un popor intreg intr-un contract, fie el si in franci elvetieni, asumat intre o persoana fizica si o banca????? solutia trebuie gasita intre cele 2 parti care au incheiat contractul, nu e nevoie de ordonante de urgenta, nici de alte banci care sa intervina. probabil ca Marius Pandele nu are o pregatire riguroasa in domeniul financiar bancar, dar asta nu e important, grav e faptul ca in mass-media actuala sunt din ce in ce mai mult „jurnalisti”. ideal ar fi sa scrie nu cei care au terminat „JURNALISM”, ci cei care inteleg, cunosc si pot explica argumentat ceea ce scriu.
      2. remarc ca textul citat este o postare de pe facebook. in caz ca ati cerut acordul de a publica o postare personala de pe un cont personal este in regula, in caz contrar, se numeste „atac la intimitate”.
      3. pentru Marius Pandele: mi se pare mie sau amesteci franturi de texte de pe facebook incercand sa le rastalmacesti intelesul?
      4. sunt de acord cu opinia domnului Marius Pandele potrivit careia se considera o insecta, dar nu in raport cu BNR, ci cu propia lui incompetenta in domeniul financiar bancar.

      • oana spune:

        Eu cand am luat creditul in chf , valoarea unui franc era 1.8 lei/franc. Situatia cu euro nu e aceasi. Vorbim cand euro va ajunge la 14 lei. Sa vedem atunci cum vor reactiona cei cu credite in euro. Sa auzim atuni „eu mi-am asumat riscul”. Nu putem inca compara situatia!!!

        • alina spune:

          Nu draga Oana, hai sa vorbim acum. Cand am luat si noi creditul valoarea unui euro era 3,2 RON. Acum e 4,5. Nu, nu s-a dublat. Nu inca. Dar are 50% in plus, nu? Plus ca s-ar putea chiar intampla sa se dubleze. Si atunci ce vom face? Vom cere sa ni le platiti voi restul? Eu sunt de accord sa aveti asistenta autoritatilor dar numai pentru un singur lucru: in negocierea cu banca. Pentru ca da, este un contract a carui modificare poate interveni daca ambele parti sunt de acord.

          • Dinu spune:

            Draga Alinutza, faci remarca ca eur a crescut cu 50%, dar ce zici de faptul ca chf-ul a crescut cu 120%?
            Nu-i bai… Stai sa nu m-ai intervina bnr si sa vezi atunci curs la eur…. Apoi iti doresc succes in negocierea directa cu banca.. Sa vezi ce deschisa este banca …

            • Lorena spune:

              Euro e moneda protejata de BNR fiind de larga circulatie europeana. Prin urmare, fluctuatia acestuia este tinuta in frau. Nu vedeti ca intotdeauna raportarea se face de felul leul s-a apreciat/depreciat in raport cu euro? De ce nu se foloseste apreciete/depreciere in raport cu chf, yeni sau usd? Fiindca sunt valute exotice.

        • trilobit spune:

          deci Oana platea 1,8 lei/franc, in timp ce noi, cei cu credit in euro, plateam 3,2 lei/euro, cu 1,4 lei mai mult decat ea. euro a crescut si am platit din ce in ce mai mult, francul a ramas la fel, pana acum cateva saptamani. deci cei cu credite in franci au economisit luna de luna, an de an, prin simplul raport al cursului valutar descris mai sus. cred ca am fi mai in masura sa ne plangem noi, cei cu credite in euro. numai ca noi suntem responsabili, nu asteptam pomana si mila de la nimeni, ne-am asumat contractul.
          in situatia in care o persoana considera ca nu-si mai poate onora datoriile creditului catre banca, exista mai multe variante:
          1. vinde produsul pentru care a facut creditul.
          2. merge la banca si isi renegociaza INDIVIDUAL contractul, pentru ca nu se poate colectiv, asa cum va baga in cap jurnalisti care habar nu au pe ce lume traiesc, din simplul motiv ca situatiile financiare ale persoanelor cu credite sunt diferite, salariile asemenea, iar contractul incheiat intre cele 2 parti este unic. mai pe scurt, nu poate negocia Stefan Cel Mare pentru persoana imprumutata, nici Mircea Cel Batran in locul bancii respective.
          3. nu exista zana maselutza, asa cum va promite mass-media si nici alte solutii miraculoase, asa ca scapati de efectul „comportament de spirit de turma” indus de ziaristi nedocumentati si cautati impreuna cu banca solutia cea mai potrivita pentru creditul vostru.
          niciun curs nu ramane vesnic la fel, deci probabil va scadea si francul.

          • trilobit e prost?!? spune:

            trilobit, te dai destept,dar esti trilobit de prost.
            – noi luptam pentru toti cei cu credite in alta valuta sa isi converteasca creditul in RON, la o dobanda ce nu poate depasi pe ce actuala (CHF, EURO dupa caz). deci luptam si pentru tine Trilo-mega-bit
            – nu ti-am cerut tie sa ne dai banii si nici guvernului sa scoata din buzunarul tau
            – cerem ca BNR sa recunoasca prostiile pe care le-a facut legat de produsele toxice si ne-a lasat pe noi astia „lacomi”, cu Mercedes sa ne mai luam „15 case” cu un inprumut in CHF
            – cerem ca bancile sa isi recunoasca partea de vina, pentru ca ele au fost cele lacome, sa dea cat mai multe credite, prin omisiune/minciuna
            -trilo-flit lucrezi la BNR?

            • bruno spune:

              TRILOBIT SI OANA!!!!! Voi chiar nu ati inteles ca suntem in aceeasi tabara!!! Adversarii nostrii sunt bancile, nu voi!!!!
              Nu va doresc sa ajunga si euro in aceeasi situatie ca CHF-ul acum ca veti simti ce simtim noi acum!!!
              Ar trebui sa fim uniti ca bancile de-abia asteapta sa ne imprastie!!!
              Divide et Impera (cred!!) ideea conteaza…

          • oachi spune:

            Trilobit abereaza.
            Bai prietene, daca te uiti in jurul tau ,ungurii, croatii, polonezii fac ceva pentru a proteja populatia, pe cand guvernul, a preferat sa ne( ti) dea cu flit.
            Miscarile astea sociale si discutiile din mass media se refera si la cei cu credite in euro ca doar e vorba de conversie.
            In alta ordine de idei, guvernul a putut despagubi din bani publici(de-ai mei cu credit in franci si de-ai tai cu credit in euro) pe cei cu daciile din 1989, pe cei de la FNI etc.
            Ce tot blamezi pe altii si te caini pe aici?Vezi ce-i in jurul tau ,analizeaza si dupa aia vorbeste.

      • Dinu spune:

        D-le Hobit sau … Trilobit , nici-o problema, stai sa vedem cand BNR nu va mai intervenii pentru cursul eur, sa vad atunci ce solutie gasesti tu direct cu banca… Sa vezi ce va negocia cu tine!

      • Costi spune:

        Nu va mai certati cu tampitul de trilobit… este postac bancar cu vasta cultura in domeniu… se vede clar din ceea ce spune… hai sa lasam nemernici care incearca sa invrajbeasca si sa ne bucuram de prima poarta reala de scapare/// legea darii in plata a ipotecii. Sa speram ca va fi si promulgata si atunci sa vedem.
        Pe de alta parte vreau sa remarc faptul ca daca as avea un mertan suficient de scump pentru a-mi permite sa scap de banca prin vanzarea lui as scapa fara ezitari. Din pacate am doar un Logan in varsta de 10 ani… nu cred ca achit prea mult din rata cu el. Toate aceste diversiuni cu Ferari, Mercedes… mai e putin si avem Rolls si Maibach… sunt facute ca lumea sa ne perceapa drept niste oameni bine infipti financiar care incercam sa dam acum un tun bancilor.
        Mult succes si ne vedem pe la banci cu cheile… „Generatia cu cheia la banca” 🙂

    11. Mihaela spune:

      Rusineee! Noi, majoritatea suntem vai de noi. Nu avem nicio masina. Nu mai avem nici bani de rate. Foarte multi sunt si executati silit deja de catre banci. Nu suntem la fel de lacomi si mojici si nepasatori ca cei care au afirmat cele de mai sus!! RUSINEEE SA VA FIEE!!! Ne asteptam macar sa ne intelegeti ca nu putem plati cu 250% mai mult fata de costurile initiale, nu sa ne faceti needucati si in alte feluri. Asta e cruntul adevar: NU VA PASA DE NOI! Pacat. nu va meritiati functia!!!

    12. marius spune:

      Domnul director stie ca Maria Antoaneta, celebra regina a Frantei decapitata la revolutia din 1789, a fost prima cu celebra „daca n-au paine, sa manance cozonac”. Nu-i doresc acceasi soarta, doar mai multa inteligenta si bun simt.

    13. RAPUS DE FRANCUL ELVETIAN spune:

      DAR CIND ISI VA VINDE UN IMPRUMUTAT UN RINICHI CA SA OFERE UN ADAPOST COPILULUI CE VA FACE DOMNUL ANGAJAT AL BNR

    14. didi spune:

      mda, eu nu am inteles niciodata de ce isarescu a avut ani la rand cea mai mare rata a increderii populatiei romaniei. eu de prin 2010, de cand cu ordonanta aia celebra, am inteles ca omului ii pasa doar de profiturile bancilor din romania, nu de sanatatea sistemului bancar ca intreg… cu ceea ce stim acum ne dam seama ca daca isarescu avea in plan sa isi faca meseria asa cum trebuia, atunci nu am fi avut falimente de genul bankoop sau banca populara sau banca albina sau banca columna sau dacia felix. nu zic de bancorex ca acolo e alta mancare de peste.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top