• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • proces bancaClienții cu credite în franci elvețieni (CHF) ai băncilor cer justiției să soluționeze cu celeritate dosarele în care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a chemat în judecată băncile comerciale pentru clauze abuzive. Grupul Clientilor cu Credite In CHF a lansat, pe Facebook, câte un eveniment legat de fiecare proces în parte, astfel încât debitorii băncilor să fie informați cu privire la desfășurarea ședințelor de judecată, să poată participa la acestea și să trimită instanțelor solicitări de soluționare cât mai rapidă a acestor cauze.

    Clienții cer, prin scrisori trimise instanței, judecarea cu celeritate a proceselor invocând numărul mare al persoanelor afectate de clauzele abuzive din contractele de creditare emise de banci și faptul că mulți clienți sunt puși în situația de a fi executați silit.

    „Invoc JUDECAREA IN REGIM DE URGENȚĂ a acestor dosare deoarece reprezintă un caz de FORȚĂ MAJORĂ ținând cont de faptul că, de ani de zile, suntem furați sistematic prin intermediul clauzelor abuzive din contractul de creditare, aceasta împreună cu deprecierea leului punându-ne în situatia de a nu ne mai putea plăti ratele și a fi executați silit.

    Având în vedere faptul că pentru unele dintre dosarele menționate au fost pronunțate hotărârile prin care sunt stabilite secțiile competente din cadrul Tribunalului București, staționarea acestora un timp îndelungat nu poate duce decât la adâncirea suferinței noastre și la scăderea imaginii Curții de Apel București și a actului de justiție în sine”, le scriu debitorii în CHF șefilor din justiție.

    Lună de foc pentru bănci

    În luna aprilie au avut sau vor avea primul termen de judecată șase dintre aceste procese între ANPC și bănci, pe clauze abuzive. Odată intrate pe rolul instanțelor, aceste procese s-ar putea derula rapid, opina recent Marius Colțuc, unul dintre cei mai cunoscuți avocați ai clienților în procesele cu băncile, întrucât partea care consumă cel mai mult timp, procedura de regularizare înainte de primul termen, prevăzută de noul Cod de procedură, a fost deja parcursă.

    ANPC a chemat în judecată nouă bănci, în mai multe procese deschise începând cu octombrie 2013. „După procedurile prealabile, dosarele înscrise la Tribunalul Bucureşti s-au găsit în postura de a nu fi acceptate de către judecători. Acestea au fost pasate, pe rând, de la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal la secţiile de drept Civil şi înapoi. Astfel, s-a ajuns într-un conflict negativ de competenţă, ce a fost tranşat de Curtea de Apel Bucureşti. Cele mai multe s-au întors la secţiile de Contencios, de unde au plecat, şi au început să primească termene de judecată”, a explicat avocatul Colțuc întârzierea cu care au ajuns pe rolul instanțelor aceste procese.

    Laszlo DiosiANPC vs. OTP

    Pe 8 aprilie anul acesta a avut loc primul termen într-un astfel de proces, cel dintre ANPC și OTP Bank. Protecția Consumatorilor a cerut instanţei, pe 1 octombrie 2013, să elimine din contracte clauza de dobândă și să oblige OTP Bank să le restituie clienților sumele încasate abuziv. Acțiunea a pornit de la cinci reclamații ale consumatorilor către ANPC, pe baza cărora instituția a întocmit un procesul-verbal și a dat în judecată OTP Bank.

    La primul termen de judecată, Asociația ParakletosAsociația de Consiliere a Clienților Bancari și a Asiguraților din România (ACCBAR) și casa de avocatură Cuculis și asociații au depus cereri de intervenție în procesul colectiv (class action) privind clauze abuzive dintre ANPC și OTP Bank. Următorul termen va fi pe 6 mai. (link eveniment FB)

    Tomas__SpurnyANPC vs. BCR

    Prima ședință de judecată în procesul în care ANPC a chemat în judecată BCR pentru clauze abuzive din contractele de creditare încheiate înainte de 2010 va avea loc vineri, pe 24 aprilie. Dosarul a fost înregistrat în 2013, însă mai multe instanțe și-au declinat competența, astfel că rezolvarea problemei clienților BCR care acuză existența unor clauze abuzive în contractele lor de credit a fost amânată până în prezent.

    Acțiunea ANPC a pornit de la reclamațiile a 15 clienți, care s-au plâns de diferite nereguli în contractele lor. Pe baza acestora, autoritatea a întocmit un proce verbal și a deschis acțiune în justiție contra BCR. Un al doilea proces între ANPC și BCR își așteaptă încă primul termen de judecată. (link eveniment FB)


    tetikcatelANPC vs. Volksbank

    Secţia a II-a de Contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti va judeca, în 29 aprilie, procesul dintre ANPC şi Volksbank România, în dosarul 417/2/2015. ANPC cere eliminarea comisionului de risc din toate contractele Volksbank. Între timp însă, Volksbank a fost cumpărată de Banca Transilvania, care a promis că va elimina comisioanele abuzive din contracte.

    Dosarul a fost trimis la această secţie de Curtea de Apel Bucureşti, secţia Civilă, după un lung șir de declinări de competență. Potrivit preşedintelui Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, procedura de regularizare s-a realizat înainte de afişarea termenelor, astfel încât o soluţie poate veni după două termene, în cazul în care se fac doar probe cu înscrisuri. Asta înseamnă că am putea avea soluţii în dosare, pe fond, până la începutul verii. (link eveniment FB)

    stratopoulosANPC vs. Banca Românească

    Joi, 23 aprilie, la Tribunalul București, la completul completul C4-CA, de la ora 8:30, va avea loc primul termen din procesul în care ANPC cere celor de la Banca Românească să elimine din toate contractele de credit clauzele abuzive. (link eveniment FB)

     

    sergiu oprescuANPC vs. Alpha Bank

    Tot joi, 23 aprilie, și tot la Tribunalul București, de această dată de la ora 12:30, la completul C26-CA, va avea loc termenul din procesul între ANPC și Alpha Bank. Și în acest caz, Protecția Consumatorilor solicită eliminarea integrală a clauzelor abuzive. (link eveniment FB)

     

    George GeorgakopoulosANPC vs. Bancpost

    Clienții cu contracte de credit la Bancpost vor trebui să aștepte până pe 7 mai pentru a vedea procesul în care le sunt reprezentate interesele de către ANPC. Ședința de judecată se va desfășura de la ora 12:30, la completul C26-CA. (link eveniment FB)

     

    Enver Murat BasbayANPC vs Credit Europe Bank

    Cel mai mult – încă o lună, până pe 21 mai – vor avea de așteptat cei care s-au împrumutat de la Credit Europe Bank. Dosarul de clauze abuzive între Protecția Consumatorului și bancă va avea termenul de judecată de la ora 8:30, la completul C24-CA. (link eveniment FB)

     

    vangroningenANPC vs. Raiffeisen Bank

    Procesul dintre ANPC și Raiffeisen Bank nu a primit încă termen de judecată, tot din cauza unor declinări de competență și retrimiteri de dosar.

     

     

    marius-duncaVești bune de la ANPC

    Marius Dunca, şeful Protecţiei Consumatorului, vrea ca hotărârile luate în instanţă în favoarea clienţilor să fie aplicate tuturor, astfel încât orice consumator de produse bancare să poată beneficia de deciziile instanțelor în aceste procese colective. Şeful ANPC aşteaptă ca deciziile favorabile din instanţă să vină în această vară.

     

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    31 Responses to ANPC vs. BĂNCI. Clienții cer judecarea rapidă a dosarelor

    1. Concetta spune:

      We specialized in Bank Guarantees (BG), Standby Letters of Credit (SBLC), Mid Term Notes (MTNs), Long Term Notes, Private Placement Programs (PPP), Montization and other financial assistance from Top AAA rated banks (Prime Bank) in Europe, Middle East or USA. Lease price BG/SBLC is 4+2% and Sale at 32+2%.

      Intermediaries/Consultants/Brokers are welcome to bring their clients with healthy commissions paid and are 100% protected. In complete confidence, we will work together for the benefits of all parties involved.

      For further inquiry contact Us Via :

      Email:- inquiry.emeraldfinanceltd@gmail.com

      WhatsApp : +1-8127-816282

      Skype :- emeraldfinanceltd

    2. Celine Rehwaldt spune:

      Sunt Celine Rehwaldt un împrumut creditor privat din Germania, Cautati un împrumut de afaceri, credit de nevoi personale, acasă împrumut auto, student de împrumut, împrumut de consolidare a datoriei, împrumut fără garanții și capital de risc? Dacă ați fost refuzat un împrumut de către o bancă sau o instituție financiară pentru unul sau mai multe motive. Sunteți la locul potrivit pentru dumneavoastră de împrumut Solutions, vom da împrumuturi tuturor indivizilor în intervalul de la 1.000 până la minim 100.000.000 maximă în perioada 1 an la 30 ani durata de rambursare, la orice parte a lumii. Vă rog, contactați-mă pentru mai multe informații prin e-mail: celine.rehwaldtfirm@gmail.com

    3. James spune:

      Ai un credit rău?
      Ai nevoie de bani pentru a plăti facturile?
      Ai nevoie pentru a începe o nouă afacere?
      Ai proiect neterminat la îndemână din cauza finanțării proaste?
      Ai nevoie de bani pentru a investi într-un anumit domeniu de specializare, care va
      ai profit? și nu știi ce să fac.

      Noi oferim următoarele împrumuturi de mai jos,
      credite personale [sigure și negarantate]
      împrumuturi de afaceri [sigure și negarantate]
      credite combinate
      studenți credite
      credite de consolidare și atât de multe altele.

      E-mail (peterjamesuba@gmail.com)

      Toate cele bune

    4. Daniel spune:

      Ai nevoie de un împrumut de rată a dobânzii la nivelul de 2%? dacă da, a lua cu amabilitate înapoi la noi prin: danielwallsloancompany@gmail.com

    5. Loredana Beretta spune:

      Sunt Loredana beretta un creditor împrumut privat, care face diferite tipuri de împrumuturi către țările Internațional de urgență cu rată a dobânzii de 3%, dacă este interesat vă rugăm să contactați-mă prin e-mail: loredana_beretta@aol.com

      Motto: Fericirea ta este satisfactia noastra

      Noi trăim prin motto-ul nostru, noi va putem ajuta

    6. Mr Peterson spune:

      Bună ziua, sunteți în căutarea unui împrumut de afaceri, credit de nevoi personale, de împrumut acasă, etc ..?
      Noi oferim în prezent personale și de afaceri de împrumut pentru orice interesat
      individual
      la 2 rată a dobânzii%, de la 1 la 30 de ani.
      Nume:
      Data de nastere :
      Gen:
      Starea civilă:
      Adresa:
      Oraș:
      Țară:
      Telefon:
      Sumă împrumutată:
      Durata creditului:
      venitul lunar net.
      Contacteaza-ne : creditsolutionhome1@gmail.com

    7. ILLUMINATI spune:

      EȘTI UN OM DE AFACERI / FEMEIE, UN MUNCITOR ÎNTR-O ORGANIZARE, SELF
      PROFESIONIșTI, Married / UNMARRIED.AND VREI SĂ FII
      RICH, Faimoase, de succes, EXCEL în afacerea ta REALIZEZE VISELE,
      Aici este o mare oportunitate pentru tine DE REALIZARE WHATEVER VREI ÎN
      VIATA FARA STRES. Iluminații ESTE BINE CUNOSCUT peste tot în lume.
      Și sa făcut cu adevărat puternic impact în LIVE de mii de oameni
      62% PROCENT DE FIRME Prosperă și mari peste tot în lume s-au
      BACKUP DIN MAREA Iluminaților. LIDERI SECRET CARE guvernează lumea
      SUNT MEMBRII Binecunoscutele CEL MARE
      Illuminati CARE America are cea mai mare populație MEMBRILOR
      Iluminații MARE CU CAMERA DE 3RD LEADER,,,,,, VĂ POATE FI
      PLATA SI MAI MARE BETTER.OUR PRIMA CĂTRE MEMBRI NOASTRE ESTE INIȚIATĂ
      10 milioane de dolari, care este primul nostru ne PAYMENT.Contact: petersoncully@outlook.com

    8. Penny Bard spune:

      Ai nevoie de un împrumut … ..?

      Contact Dl Penny Bard, un creditori privați și în managementul imobiliar. Aici vine o ofertă bună de împrumut pentru toți cei care au nevoie de asistență financiară, la o rată scăzută de 3%. Cu Crucea Roșie Îmbunătățirea împrumut, puteți spune la revedere de la tot criza financiară și dificultăți. Ne da împrumuturi de orice sumă. Noi luptăm criza financiară și pentru a da o cameră pentru viitor luminos în societatea noastră, așa cum facem afacerea noastra .Daca sunteti interesat ar trebui să indice interesul dumneavoastră și vă vom asista în asigurarea dvs. de credit.

      Se aplica cu detalii.

      1. Numele dumneavoastră:
      2. Suma necesară:
      3. Țara ta:
      4. Durata de împrumut:
      5. Adresa:
      Numar 6. Telefon:
      7. Venit lunar:
      8. ID VALID:

      (Internațională sau națională)

      Persoana de contact: dl Penny Bard.
      E-mail: penny.bard1@gmail.com
      Cu respect echipa pe.

    9. John Ahmed spune:

      Bună ziua tuturor.

      Noi oferim credite pentru persoane fizice, cât și organizații care au intenții lucrări de renovare case și instituții, consolidarea datoriilor, re-finanțare, precum și stabilirea unor utilaje de afaceri.

      Noi da împrumut în orice monedă.

      * Sunteți Stors financiar?
      * Nu căutați fonduri pentru a achita credite și datorii?
      * Nu căutați finanțare pentru a configura propria afacere?
      * Sunteți în nevoie de împrumuturi private sau de afaceri pentru diverse scopuri?
      * Nu vă căuta împrumuturi pentru a efectua proiecte mari?
      * Nu căutați fonduri pentru diverse alte procese?

      Noi oferim urmatoarele tipuri de credite:

      * Credite comerciale.
      * Credite personale.
      * Credite de afaceri.
      * Investiții Credite.
      * Dezvoltarea Credite.
      * Achiziționarea de credite.
      * Împrumuturi pentru construcții.
      * Credite de afaceri și multe altele:

      În cazul în care sunteți interesat în obținerea unui împrumut de la compania noastra cu amabilitate ne întoarcem la noi cu această adresă de e-mail {russell.credit40@gmail.com}

      Toate cele bune!!!

      John Ahmed

    10. Mr benson spune:

      Salut,

      Sunt dl Benson, am oferi împrumut la o rată foarte scăzută de 3% pe annual.i stii nevoie de un împrumut, vă puteți îmbunătăți stabilitatea financiară, putem oferi orice tip de împrumut pe care ni le need.contact acum prin e -mail : financailcredit02@gmail.com în condiții de siguranță și de încredere Mai jos este unele informații despre împrumut nostru, care ar trebui să ia în considerare: oferim împrumuturi companiilor într-o rată de 3%
      Nu verificare a creditului pe termen implicate a creditului nu poate depăși 30 de ani. Solicitantul trebuie să fi împlinit vârsta de 18.To a începe procesul de achiziție de împrumut:-ne credite formale cerere de umplere corespunzător creditului

      FORMULAR DE CERERE DE ÎMPRUMUT (PRIMA INFORMAȚII NECESARE LA DUMNEAVOASTRĂ)

      * Numele aplicantului:
      * Adresa:
      * Oraș:
      * Stat:
      * Țară:
      * Sex:
      * Starea civilă:
      * Ocupatia:
      * Venit lunar:
      * Tel:
      * Mobil:
      * Scopul creditului:
      * Suma creditului necesar:
      * Durata creditului:
      * Atunci când se aplică înainte de:

      Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare.

      Toate cele bune.

    11. Candidați împrumut dragi !!!

      Ești în orice dificultate financiară? Pe care doresc să înceapă o afacere, sau doresc să plătească datoriile? Aceasta companie de împrumut a fost fondat de organizațiile pentru drepturile omului din întreaga lume, cu unicul scop de a ajuta pe cei săraci și persoanele cu dificultăți financiare în viață.

      Deci, dacă sunteți interesat într-o ofertă reală de împrumut cu amabilitate ajunge înapoi la noi prin e-mail: jean.senekal40@gmail.com

      Vă mulțumim și Dumnezeu să binecuvânteze.

    12. Dékány. spune:

      Ai nevoie de un împrumut de urgență (fonduri)? Daca da sa ne contactati pentru mai multe informatii prin e-mail nostru: (dakany.endre@gmail.com)

      Oferta de imprumut

    13. ramirez jose spune:

      Buna ziua,
      Acest lucru este de a informa publicul larg că doamna Gloria Ramirez, un creditor împrumut privat a deschis o oportunitate financiar pentru toată lumea care au nevoie de asistență financiară. Ne da împrumuturi la rata dobânzii de 2% din persoane fizice, întreprinderi și companii sub un punct de vedere și condiții clare și ușor de înțeles. contactati-ne azi prin e-mail la: (GET2RMIREZJOSE@GMAIL.COM)

    14. Loredana Beretta spune:

      Sunt Loredana Beretta un creditor împrumut privat, care face diferite tipuri de împrumuturi în țările Internațional de urgență cu rată a dobânzii de 3% dacă este interesat amabilitatea Contactați-mă prin e-mail: loredana.beretta40@gmail.com

      Motto: Fericirea ta este satisfactia noastra

      Trăim de motto-ul nostru, te putem ajuta

    15. carey rodriguez spune:

      Alo,
      Acest lucru este de a informa publicul larg că doamna Carey rodriguez, un privat
      creditor împrumut are deschide o oportunitate financiar pentru toată lumea care are nevoie de nici o
      ajutor financiar. Ne da afară împrumut la 2%, rata dobânzii la persoane fizice, firme
      și societăți aflate sub incidența un punct de vedere si starea clare și inteligibile. contact
      noi astăzi prin e-mail la: (careyrodriguez7@gmail.com)c

    16. lisa david spune:

      o zi buna
      Ai nevoie de nici un fel de asistență financiară?
      Credite personale?
      Credite comerciale?
      Credite ipotecare?
      Credite de educație?
      Finanțe agricole și de proiect?
      Ne da împrumuturi la rata dobânzii de 2%! de contact:
      Email: lisadavid1960@gmail.com

    17. omoi spune:

      Hello everybody, I am Mrs Ann ,currently living in USA,I am a married man at the moment with two kids and i was stuck in a financial situation by august 2012 and i needed to refinance and pay my bills for my son medication. I tried seeking loans from various loan firms both private and corporate but never with success,and most banks declined my credit. But as God would have it, i was introduced to a Man of God a private loan lender by a friend named Mr. James and i got a loan sum of$10,000USD and today am a business owner and my kids are doing well at the moment. So dear,if you must contact any firm with reference to securing a loan with low interest rate of 2% and better repayment plans and schedule,please contact Mr. Mike Stanlley he doesn’t know that am doing this but am so happy now and i decided to let people know more about him,he offers all kinds of loans to both individuals and company and also i want God to bless him more. You can contact his company through this email:omijame567@gmail.com

    18. Sonia spune:

      – Sunt Sonia Morgan creditor bani acreditat, Noi oferim
      împrumuturi la o rată scăzută a dobânzii de 3%, Ai nevoie
      de un împrumut sau de finanțare pentru orice motiv,
      inclusiv personal împrumuturi, toate tipurile de afaceri?
      Credit sa ne contactati prin intermediul ::
      mrssoniamorgan@gmail.com și completă forma de
      înregistrare pentru a trimite condițiilor de creditare pentru
      împrumuturile în credit, compania este de 100% garantat.
      Angajat informații. Numele tău: ……… Împrumuturile au
      fost …….. Durata creditului: …….. Scop împrumut: ………..
      Ocupatia: ………… Țara: ………. Gen: ………… Mobil
      ……….. Venitul lunar :.

    19. Halfon Zoltan spune:

      ATTN:

      EȘTI ÎN ORICE FEL DE dificultate financiară? Ai nevoie de un împrumut pentru a clar datoriile? Intenționați să MAJORARE finanțelor dumneavoastră? EȘTI UN BUSINESS om care vrea să-și extindă HIS / firma ei. Ai ajuns aici din sfătuiți să contacteze GENUINE, de încredere, EFICIENT FIRMA ÎMPRUMUT DE CREDITARE pentru dumneavoastră de împrumut EFICIENT. EU SUNT recunoscute de ambele persoane fizice și guvern pentru eficienta MAREA, noi, la UNCLE BUCK FINANCE SERVICE LIMITED WE da împrumut la rata de 3% Pentru mai multe informatii prin email: unclebuckfinancelltd@gmail.com

      SERVICII PRESTATE INCLUDE:
      * Home Improvement
      * Investitorii Credite
      * Credite Auto
      * Consolidarea datoriilor
      * Credite Casa
      * Linia de credit
      * În al doilea rând Ipoteca
      * Credite de afaceri
      * Credite personale
      * Credite International

    20. saintloans@hotmail.com spune:

      Bună ziua, eu sunt doamna Jane Alison, un creditor împrumut privat, care dă împrumuturi oportunitate de timp viața. Ai nevoie de un împrumut de urgență pentru a șterge datoriile dvs. sau aveți nevoie de un împrumut de capital pentru a îmbunătăți afacerea dvs.? ai fost respinse de către bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de un împrumut de consolidare sau un credit ipotecar? căutare nu mai mult ca suntem aici pentru a face toate problemele tale financiare, un lucru de domeniul trecutului. Noi fonduri de împrumut la persoane fizice care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau care au nevoie de bani pentru a plăti facturile, să investească pe afaceri la o rată de 2%. Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că am acorda asistență fiabilă și beneficiar și va fi dispus să vă ofere un împrumut. Deci ne contactati astăzi prin email la: (saintloans@ hotmail.com)

    21. […] Lista proceselor dintre ANPC și bănci cu consecințe asupra tuturor contractelor se găsește aici. […]

    22. alfredo spune:

      Atenție vă rog !!! aveți nevoie de un împrumut de urgență? Ofer o garanție de bază non și non împrumut comision în avans la un interes scăzut de 2%, tot ce trebuie să faceți pentru a obține împrumut este de a înregistează la noi! contactati-ma prin (maryannalfredo@outlook.com)

    23. Ioan spune:

      Bancile vor face tot posibilul sa amane solutionare dosarelor in instante si destabilizare grupurilor de clienti nemultumiti prin oferte „speciale”.

      • Gabriela spune:

        In cazul asta si autoritatile noastre trebuie sa dea dovada ca intr-adevar se ocupa de buna desfasurare a lucrurilor .sa nu se creada ca dorims a intervina pentru noi, sa se inteleaga ca dorim sa rezolve lucrurile .Daca se amana aceste procese inseamna ca de fapt autoritatile nu misca un deget pentru a soluctiona problemele asa cums e vehiculeaza in presa

    24. Ciprian spune:

      Multumim domnului George Stirbulescu, cel care a intreprins acest demers si datorita dumnealui aceste procese au un termen clar. Doamne ajuta si lumineaza-le doamne mintea judecatorilor.

    25. Marius spune:

      Este nevoie de rezultate, de fapte, a trecut timpul vorbelor.

      • Alina spune:

        Tot ceea ce dăruim se întoarce mai devreme sau mai târziu la noi. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea ”Te-ai născut bogat”. Căutăm colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email amarinescu85@yahoo.ro

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top