• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • tetik ciorcilaBanca Transilvania a raportat un profit net de 458,3 milioane lei după prima jumătate a acestui an, în creştere cu 141% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce veniturile operaţionale au ajuns la 1,415 miliarde de lei, cu 49,4% peste cele înregistrate în perioada similară a anului trecut.

    „Rezultatul financiar include impactul unor tranzacţii nerecurente (Visa Europe, provizioane suplimentare generate de Legea Darea în plată), cu un impact brut pozitiv de aproximativ 11 milioane lei în rezultatul băncii. Activele BT sunt în valoare de 47,89 miliarde lei, creditele nete însumează 25,8 miliarde lei, iar resursele de la clienţi, 39 miliarde lei. Banca Transilvania continuă dezvoltarea la nivel de Grup Financiar, cu focus pe companiile subsidiare, care înregistrează o dinamică pozitivă în pieţele pe care activează: investment banking, leasing, leasing operaţional, investiţii mobiliare”, potrivit unui comunicat al BT.

    Raportul credite/depozite a ajuns la 66% la sfârşitul primului semestru din 2016. Banca Transilvania avea, la 30 iunie 2016, un portofoliu de 2,64 milioane carduri, care a generat tranzacţii cu aproape 25% mai mari faţă de perioada similară a anului precedent, iar cota de piaţă a băncii privind volumul tranzacţiilor cu carduri este de aproape 20%.

    Totodată, creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 9,17% din totalul portofoliului de credite al BT. Acoperirea creditelor neperformante cu provizioane aferente şi garanţii ipotecare este în continuare la un nivel confortabil, de 124,63%, în conformitate cu apetitul de risc al băncii. Solvabilitatea BT, luând în considerare profitul semestrului I 2016 este de 18,17% (fără profit este de 16,62%).

    ‘Avem o bază solidă, capitaluri proprii foarte consistente, creştere organică şi focus pe noi segmente de business – Corporate Banking, microfinanţare şi industrii creative. Rezultatele obţinute în primul semestru confirmă trendul începutului de an şi obiectivele asumate în faţa acţionarilor. Continuăm să finanţăm economia românească şi suntem optimişti în privinţa evoluţiei rezultatelor noastre viitoare, dar în acelaşi timp suntem pregătiţi pentru eventuale provocări generate de mediul economic dificil, atât pe plan intern, cât şi european’, a spus Horia Ciorcilă, președintele Consiliului de Administrație al BT.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top