• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  •  

    Bancnote de euro

    Bancnote de euro

    Băncile din Grecia vor putea atrage mai multe depozite de la populaţie,  după ce mişcările de capital  nu mai sunt restricţionate ca înainte.

    Persoanele fizice şi juridice ar putea să redepună în băncile locale o parte din banii pe care i-au păstrat în afara sistemului bancar, apreciază Moody’s.
    Băncile din Grecia au mare nevoie să-şi să-şi reducă dependenţa de programul de salvare al băncilor greceşti (ELA), conform Agerpres.
    Banca Centrală Europeană a redus plafonul finanţării de urgenţă destinată băncilor greceşti (ELA), după ce restricţiile asupra mişcărilor de capital şi acordul dintre Guvernul de la Atena şi creditorii internaţionali au dus la diminuarea retragerilor de depozite din bănci.

    În iunie, finanţarea ELA s-a situat la 54,4 miliarde de euro, conform Bursa.

    Ridicarea restricţiilor asupra mişcărilor de capital din Grecia este condiţionată de restabilirea încrederii în sistemul bancar elen, a afirmat, luna trecută, ministrul de Finanţe, Euclid Tsakalotos.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top