• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • banci_grecia_45678_18936200Recapitalizarea băncilor grecești se va face prin achiziționarea, prin intermediul Fondului de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF), de obligațiuni convertibile contingente (CoCos) și noi acțiuni, potrivit unui anunț al Guvernului de la Atena, citat de Bloomberg și Reuters, preluate de Agerpres.

    Cele patru mari bănci grecești – National Bank of Greece (NBG), Alpha Bank, Piraeurs Bank și Eurobank – au nevoie de 14,4 miliarde de euro, potrivit scenariului negativ folosit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru testele de stres, și de 4,4 miliarde de euro potrivit scenariului de bază.

    HFSF este acționarul principal al băncilor elene și va furniza 75% din ajutorul necesar prin intermediul obligațiunilor convertibile contingente și 25% în schimbul acțiunilor noi care vor fi emise de creditori. Dacă băncile acoperă deficitul de capital de 4,4 miliarde de euro de la investitorii privați, ajutorul de stat de la HFSF va acoperi restul de până la 14,4 miliarde de euro, au mai anunțat autoritățile elene.

    „Guvernul cere șefilor băncilor să facă orice efort pentru a încuraja participarea investitorilor interni în procesul de majorare a capitalului”, se arată în declarația Executivului de la Atena. Este a doua astfel de cerere către investitori din ultimul an și jumătate. Anul trecut, după testele de stres ale BCE în rândul băncilor din Zona Euro, instituțiile de credit grecești au avut un necesar de capital de peste opt miliarde de euro.

    BCE se așteaptă ca necesarul de capital al băncilor din Grecia potrivit scenariului de bază, evaluat la 4,4 miliarde de euro, să poată fi acoperit cu ajutorul investitorilor privați. National Bank of Greece, cel mai mare grup bancar elen după active, are un deficit total de capital de 4,6 miliarde de euro, din care 1,6 miliarde de euro în cazul scenariului de bază.

    A doua bancă din Grecia, Piraeus, are cel mai ridicat deficit de capital, de 2,2 miliarde de euro conform scenariului de bază și 4,9 miliarde de euro în total. Necesarul Alpha Bank este de doar 263 milioane de euro în scenariul de bază și 2,7 miliarde de euro în scenariul negativ. Cel mai mic necesar de capital se înregistrează la Eurobank, în valoare totală de 2,2 miliarde de euro, din care 339 milioane de euro corespund scenariului de bază.

    Cele patru grupuri bancare sunt prezente în România prin Banca Românească (Eurobank), Bancpost (NBG), Alpha Bank și Piraeus Bank.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top