• 4,5680

  • 3,9617

  • 4,1544

  • 157,9213

  •  

    pc

    Programul care a ajutat atât piața imobiliară cât și sistemul bancar nu mai este atât de dorit. Creditul ipotecar s-a relansat dar clientul trebuie să dea un avans de 3 ori mai mare.
    Programul Prima Casă a scos din blocaj atât creditarea cât și piața imobiliară. Statul a garantat, ajutând petoată lumea cu banii din taxele cetățenilor astfel că afacerile au mers rezonabil chiar și în vreme de criză. Iată însă că băncile au dat un semnal interesant în piață. Au relansat creditul imobiliar obișnuit și au plasat mesaje în media conform cărora programul Prima Casă nu ar mai fi așa necesar. În special BCR a făcut acest lucru, inițiativa stârnind mirare, pentru că garantarea unui credit de către stat este în general un lucru care ajută ca balanța economică a unei bănci să rămână pe un trend pozitiv.
    Mai ciudat este faptul că relansarea creditelor imobiliare nu este chiar un lucru atât de clar. BCR are de 4 ori mai multe credite decât anul trecut, dar acest lucru nu înseamnă neapărat foarte mult având în vedere că acest produs a lipsit aproape cu desăvârșire de pe raftul bancar în perioada de criză.
    Se pare că avansul de 15% a devenit o garanție mai puternică decât bugetul statului, mai ales că banca pune mai puțini bani la dispoziție . Banca este tentată și de faptul că la Prima Casă condițiile exclud o masă mare de clienți. Un alt motiv îl reprezintă competiția între bănci. Pentru o bancă mare ca BCR, un credit negarantat este mai ușor de suportat decât petru o bancă mai mică. BCR afost unul dintre jucătorii agresivi la Prima Casă, oferind o dobândă mai mică decât competitorii direcți.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    One Response to Băncile nu mai vor Prima Casă, preferă avansul mare

    1. Seriously, which is a really good actual write down which has been get through in length period of time. Implement aside from that tour my best place.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top