• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • prima-casa-4Băncile vor raporta închiderea unui cont de credit prin darea în plată ca informaţie negativă la Biroul de Credit, după cum reiese dintr-un răspuns al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDC), precizeaza bursa.ro
    Aceştia au precizat că informaţia de dare în plată ar fi fost oricum raportată la Biroul de Credit, unde ajung toate detaliile legate de credite, fie că sunt negative sau pozitive.
    Potrivit surselor citate, în 2007, Autoritatea a emis o decizie prin care a obligat băncile să notifice clienţii cu 15 zile înainte să raporteze la Biroul de Credit date cu caracter negativ.
    În acest context, ANSPDC a transmis Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) că singura posibilitate ca entităţile bancare să-i poată anunţa pe clienţi că darea în plată va fi raportată Biroului de Credit este ca informaţia să fie negativă, pentru că cele pozitive nu se notifică.
    Reprezentanţii Autorităţii ne-au explicat: „Asociaţia Română a Băncilor a informat Autoritatea de Supraveghere asupra faptului că, împreună cu Biroul de Credit, a analizat şi stabilit o procedură de raportare şi notificare a persoanelor fizice care vor beneficia de drepturile izvorâte din legea dării în plată, inclusiv asupra notificării băncii de către consumatori.
    Astfel, ARB a informat că a stabilit următoarele: «Clientul va fi raportat la Biroul de Credit cu starea contului înregistrată la data notificării şi cu menţiunea „notificare dare în plată”».
    Faţă de decizia de mai sus, Autoritatea de Supraveghere a apreciat că informaţiile care rezultă din operaţiunea de închidere cont reprezintă date negative, prin raportare la prevederile Deciziei nr. 105/2007, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 şi luând în considerare necesitatea asigurării unei protecţii eficiente a drepturilor persoanelor ale căror date cu caracter personal sunt supuse prelucrării în cadrul sistemelor de evidenţă de tipul birourilor de credit, datorită naturii datelor prelucrate şi scopului prelucrării acestor date. (…)
    Subliniem faptul că informarea persoanei vizate înainte de raportare cu date negative la Biroul de Credit este deosebit de importantă raportat la consecinţele prejudiciabile pe care persoana fizică în cauză le poate suferi, ţinând cont că evidenţele Biroului de Credit reprezintă, în realitate, o «listă neagră» a debitorilor, persoane fizice. (…) După transmiterea datelor de către o instituţie de credit la Biroul de Credit, datele referitoare la un anume debitor rămân stocate pe un termen de 4 ani şi sunt disponibile atât biroului de credit (care realizează o analiză individuală de tip scoring pe baza acestor informaţii), cât şi tuturor celorlalţi participanţi (instituţii financiare şi de credit) care la rândul lor preiau informaţia şi o pot folosi în detrimentul persoanei vizate, cu ocazia analizării gradului de risc şi solvabilitate al acesteia (de pildă, cu ocazia solicitării unui nou credit).
    În consecinţă, pentru protecţia eficientă a drepturilor persoanelor raportate, Autoritatea a apreciat ca fiind date negative informaţiile care rezultă din operaţiunea de închidere cont (starea contului) în această modalitate specială”.
    Şerban Epure, directorul general al Biroului de Credit, ne-a confirmat că băncile raportează „şi zilnic dacă este nevoie” evenimentele, atât pozitive, cât şi negative, legate de credite, precizând, la unison cu reprezentanţii ANSPDCP, că aprecierea Autorităţii de Supraveghere asupra informaţiilor legate de darea în plată este o interpretare.
    Se pare, însă, că băncile vor ţine cont de această interpretare.

    Integral pe bursa.ro

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top