• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • erste raiffeisenBanca Centrală Europeană (BCE) a cerut instituțiilor de credit din zona euro detalii cu privire la expunerea pe Austria şi a provizioanele pe care intenţionează să le constituie, au declarat surse financiare citate de Reuters. Chestionarul vine după ce autoritățile federale au refuzat să injecteze noi fonduri în banca de rebuturi creată pentru restructurarea Hypo Alpe Adria.

    Chestionarul transmis băncilor şi video-conferinţa dedicată analizei efectelor potenţiale subliniază importanţa deciziei Austriei de a aplica noile norme UE care forţează creditorii să suporte pierderi pentru salvarea unei bănci. „Iau în serios acest caz”, a declarat directorul unei bănci cu privire la atitudinea BCE, instituție care a refuzat să facă orice fel de comentariu.

    Bancherii spun că este în joc credibilitatea Austriei după ce Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare de la Viena (FMA) a ordonat un moratoriu, până la data de 31 mai 2016, pentru rambursarea datoriilor Hypo Alpe-Adria-Bank International AG, astfel încât să se găsească o soluţie de restructurare a băncii care să nu îi mai coste pe contribuabili.

    De la 1 ianuarie 2015, în statele membre ale Uniunii Europene a intrat în vigoare o lege de implementare a Directivei privind redresarea şi rezoluţia bancară care prevede constituirea unui fond de rezoluţie la care băncile trebuie să contribuie 1% din valoarea depozitelor garantate, într-un termen de 10 ani. Acestor sume li se adaugă măsurile de bail-in, precum confiscarea depozitelor negarantate de peste 100.000 de euro, care vor face posibilă salvarea unei bănci in dificultate exclusiv din fondurile investitorilor privaţi, fără a se apela la fondurile publice, cum s-a întâmplat până acum.

    O astfel de metodă de salvare a unei banci a mai fost folosită în cazul băncilor din Cipru, în urmă cu doi ani.

    Problemele din jurul restruturării Hypo Alpe Adria au determinat, alături de expunerile mari pe piețele din Ucraina și Rusia, un anunț de retrogradare a ratingurilor băncilor austriece Erste și Raiffeisen, dar și al subsidiarei Unicredit din Austria din partea agenției Fitch.

    Băncile cu capital austriac dețin în România o cotă de piață de peste 37%.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    One Response to BCE, îngrijorată de băncile din Austria

    1. […] Austria, băncile au probleme după ce testele de stres ale BCE au scos la iveală vulnerabilități, în urma falimentului Hypo […]

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top