• 4,6599

  • 3,8182

  • 3,9533

  • 163,5981

  • The European Central Bank's new chief MaPreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a reafirmat joi că reglementările BCE nu permit achiziționarea de bonduri grecești prin recentul program de relaxare cantitativă (QE) în valoare de 1.100 miliarde de euro, informează Reuters.

    „Măsurile de relaxare a politicii monetare nu permit cumpărarea de bonduri elene din două motive: nu putem achiziționa obligațiuni din state aflate sub programe de asistență financiară, iar revizuirea acestor programe nu a fost finalizată și, după cum știți, în Grecia revizuirea a fost suspendată; alt motiv este ratingul de credit prea scăzut pentru aceste bonduri”, a declarat șeful BCE în Parlamentul Italiei.

    La începutul anului BCE a decis să nu mai accepte obligațiuni grecești drept garanții pentru creditele acordate băncilor comerciale, astfel că sarcina finanțării băncilor grecești a căzut pe Banca Centrală a Greciei. BCE păstrează însă controlul prin intermediul finanțării de urgență (ELA), care prevede că împrumuturile de care băncile grecești pot beneficia  de la Banca Centrală a Greciei trebuie aprobate de BCE.

    BCE a cerut miercuri creditorilor din Grecia să nu-și majoreze deținerile de obligațiuni guvernamentale elene, inclusiv certificate de trezorerie, potrivit unor surse ce au dorit să rămână anonime. Executivul de la Atena are probleme cu lichiditățile din cauza încasărilor scăzute, iar o opțiune de rezolvare a crizei ar fi majorarea plafonului de 15 miliarde de euro pentru obligațiunile pe termen scurt, însă Grecia a atins deja acest plafon, asupra majorării căruia BCE are drept de veto.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top