• 4,5986

  • 3,8421

  • 4,0014

  • 164,6011

  • Banca Națională a României (BNR) consideră că probabil cvasi-unicul determinant al creșterii economice în intervalul 2017-2018 va fi consumul gospodăriilor.

    Informația provine din minuta ședinței BNR, publicată de banca centrală.

    „Potrivit analizei membrilor Consiliului, consumul gospodăriilor populației va rămâne probabil cvasi-unicul determinant al creșterii economice în intervalul 2017-2018, în timp ce aportul formării brute de capital fix se așteaptă să fie chiar mai modest decât se previziona anterior. Unii membri ai Consiliului și-au exprimat preocuparea legată de acest tipar de creștere, date fiind implicațiile lui adverse asupra PIB potențial. S-a arătat că o dinamizare a investițiilor este condiționată de absorbția fondurilor europene, realizarea investițiilor publice și de situația profiturilor companiilor, afectată inclusiv de costurile cu salariile și materiile prime; importante sunt, de asemenea, predictibilitatea cadrului legislativ, calitatea infrastructurii și disponibilitatea forței de muncă calificate, subliniindu-se nevoia unor profunde reforme structurale în aceste domenii”, se spune în document.

    În acest context, potrivit minutei BNR, unii membri ai Consiliului au considerat că există argumente serioase pentru o reacție de politică monetară a băncii centrale.

    „Membrii Consiliului au convenit însă că perspectiva conduitei politicii fiscale și a celei de venituri este greu de anticipat în actualul context, date fiind incertitudinile ridicate privind maniera concretă de implementare a legii salarizării unitare, precum și setul de măsuri care probabil o va însoți, de natură a-i atenua efectele expansioniste; lor li se alătură incertitudinile privind măsurile fiscale corective ce ar putea fi adoptate în contextul preconizatei rectificări bugetare, importante inclusiv din perspectiva efectelor potențial exercitate asupra comportamentului investițional și al celui de consum, acestea necesitând, prin urmare, o monitorizare atentă. Totodată, s-a arătat ca nu sunt încă disponibile toate elementele privind strategia fiscal-bugetara pe termen scurt și mediu. De asemenea, a fost punctată posibila prelungire, cel puțin în viitorul apropiat, a ritmului mult sub așteptări al absorbției fondurilor europene structurale și de investiții aferente cadrului financiar 2014-2020”, conform minutei.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top