• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • BVBBursa de Valori Bucureşti (BVB) a anunţat că din 8 decembrie va extinde programul de tranzacţionare pe piaţa destinată obligaţiunilor de la orele 16:45 până la orele 18:00, aliniind astfel orarul de tranzacţionare de pe această piaţă la cel al pieţelor de acţiuni, drepturi şi unităţi de fond.

    Pe piata obligaţiunilor administrată de BVB sunt listate în total 70 de emisiuni de obligaţiuni, dintre care şase sunt obligaţiuni corporative (emise de bănci şi companii din energie), 29 titluri de stat şi 35 municipale.

    Obligaţiunile corporative sunt remunerate cu dobânzi bune, de până la 7,4% pe an, astfel explicându-se şi faptul că puţini investitori sunt dispuşi să renunţe la ele, iar lichiditatea acestor instrumente este extrem de scăzută.

    În acest an, investitorii au făcut tranzacţii în valoare de 900 milioane de lei cu obligaţiunile, valoare ce include şi emisiunile noi, cu o medie zilnică tranzacţionată de 3,9 milioane de lei.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top