• 4,6599

  • 3,8182

  • 3,9533

  • 163,5981

  • card bancarCredit Suisse, una dintre cele mai importante bănci elveţiene, a transferat în mod eronat 1,5 milioane de dolari în contul unui mic fond de investiţii, iar acum riscă să nu îi mai poată recupera, deşi a înaintat o acţiune juridică în acest sens, scrie New York Times. Banca a dat în judecată atât fondul de investiţii Galbraith Capital Investment Management, cât şi pe managerul acestuia, pentru a-şi recupera suma transferată din greşeală.

    Contactat de reporteri prin e-mail, Galbraith a catalogat acuzaţiile aduse de Credit Suisse ”ridicole şi aberante”. Locaţia actuală a lui Galbraith rămâne însă necunoscută, însă se pare că managerul de 42 de ani, care a renunţat în 2011 la cetăţenia americană, ar locui împreună cu soţia sa în Europa, cel mai probabil la Monaco, conform unor surse apropiate acestuia.

    Acţiunea juridică dezvăluie o perspectivă rară asupra modului în care se gestionează tranzacţiile dintre fondurile de investiţii şi bănci. Transferurile de bani către fondurile de investiţii sunt o parte profitabilă din business-ul  bancherilor. Operaţiunea face parte dintr-un serviciu cunoscut drept ”prime brokerage”, care cuprinde un pachet mai amplu de operaţiuni oferit de bancă către o altă instituţie financiară. Prime Brockerage include şi creditarea fondurilor şi procesarea tranzacţiilor. În general însă, discuţiile dintre fondurile de investiţii şi bănci sunt rezolvate pe cale amiabilă, rareori ajung în atenţia publicului.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top