• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • SCHIMB VALUTARExplozia cursului francului elveţian a forţat românii să meargă la casele de schimb valutar, astfel că tranzacţiile cu moneda elveţiană au crescut semnificativ faţă de perioada anterioară, operaţiunile ajungând la unele case chiar să se tripleze.

    „Avem mult mai multe tran­zacţii cu franci decât înain­te, în special cum­părări. Aş putea spune că acestea s-au triplat“, a declarat un operator de la o casă de schimb din Piaţa Romană pentru zf.ro.

    Aceeaşi tendinţă a fost observată de mai mulţi operatori ai caselor de schimb, care povestesc, în general, că vânzările pe care le fac sunt duble sau chiar triple.

    Oamenii care au cumpărat franci înain­te de ascensiunea-surpriză a acestuia se grăbesc să îi vândă, profitând de cursul mult mai mare faţă de momentul cum­părării. Cumpărările au crescut şi ele, iar mulţi clienţi consideră că este un moment opor­tun pentru a investi în moneda el­veţiană: „Sunt mult mai multe cumpărări decât înainte de aprecierea francului, oa­me­nii se aşteaptă ca francul să mai crească“, spune un alt operator. Unii români pot să cum­pere franci pentru a-şi achita ratele la împru­mu­turile de la bancă, chiar în avans, de teamă să nu crească cursul de schimb mai mult.

    Cei de la ghişeele caselor de schimb spun că tranzacţiile pe franci erau destul de rare până acum, fiind în general făcute de clienţi cu credite în această monedă.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top