• 4,6616

  • 3,7864

  • 3,9861

  • 160,3111

  • costin-borcMinisterul Economiei anunță că cinci proiecte de investiții ale unor companii chineze în România, în valoare de peste 118 milioane de euro, au fost semnate în China, în timpul Reuniunii ministeriale pentru promovare economică și comercială dintre China și țările Europei Centrale și de Est.

    Proiectele de cooperare bilaterală vizează domeniile auto, energie regenerabilă, imobiliare și educație. Astfel, investitorii chinezi intenționează să construiască o fabrică de componente auto la Brașov, investiția în acest sens fiind estimată la 45 de milioane de euro. De asemenea, se are în vedere un proiect în domeniul ornamentelor auto, care va fi realizat cu o investiție în valoare de 17,6 milioane de dolari, și construcția, în România, a unei centrale solare de 20 MW, investiție în valoare de 33 de milioane de euro. Totodată, chinezii intenționează să investească 23 de milioane de euro în dezvoltarea unor complexe imobiliare în zona Capitalei și să dezvolte un proiect de cooperare și schimb de experiență în domeniul educației în Hunedoara.

    Viceprim-ministrul Costin Borc, ministru al Economiei, a participat în perioada 7 — 9 iunie, la cea de-a doua ediție a Reuniunii ministeriale pentru promovare economică și comercială dintre China și țările Europei Centrale și de Est, organizată la Ningbo, China.

    „Astăzi, România are o nouă Lege privind achizițiile publice, lege care clarifică și simplifică anumite aspecte. Sperăm ca aceste îmbunătățiri legislative să facă mai predictibil sectorul investițional din România”, a declarat Borc în cadrul conferinței.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top