• 4,6599

  • 3,8182

  • 3,9533

  • 163,5981

  • euro gramada

    Statul cipriot va elimina luni, 6 aprilie, restricţiile privind mişcările de capital a declarat președintele Nicos Anastasiades, transmite AP.

    Renunțarea la intrdicţii arată restabilirea deplină a încrederii în sectorul bancar cipriot, a spus preşedintele.

    Nicos Anastasiades a anunțat proiecte de dezvoltare de peste 300 milioane de euro care vor ajuta creșterea economiei țării.

    Ciprul a renunţat în ianuarie la toate restricțiile impuse tranzacțiilor realizate de băncile străine. Astfel, s-a renunțat la impunerea unei limite la sumele de bani transferate în străinătate fără aprobarea prealabilă a Băncii Centrale a Ciprului, limită stabilită la două milioane de euro (2,36 milioane de dolari).

    Persoanele fizice pot transfera în afara țării până la 20.000 euro  pe lună, față de limita de 10.000 de euro stabilită anterior.

    Și suma de bani care poate fi scoasă în afara țării de persoanele fizice a fost majorată la 10.000 euro (11.800 dolari), față de 6.000 de euro anterior, conform Agerpres.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top