• 4,6599

  • 3,8182

  • 3,9533

  • 163,5981

  • Marius Dunca, președinte ANPC

    Marius Dunca, președinte ANPC

    Băncile trebuie să le dea clienţilor contractele de credit sau actele adiţionale de restructurare înainte de semnare, pentru a le putea studia cu atenţie, spune președintele ANPC, Marius Dunca. În plus, persoanele care vor să contracteze un credit pot să meargă cu actele la avocați sau la specialiştii Protecţiei Consumatorului, pentru a solicita consultanță.

    „Prin lege, operatorul financiar bancar este obligat să pună la dispoziţia consumatorului contractul înainte, nu mă duc şi-l semnez acolo. Am voie să solicit contractul şi să-l duc la un profesionist. Să nu ne ducem să-l semnăm, este dreptul nostru în calitate de consumator. Îmi pune banca un contract de 30 de pagini şi mă pune să-l semnez în cinci minute”, a declarat Dunca, citat de Mediafax.

    Șeful ANPC a mai spus că băncile care nu vor respecta acestă prevedere riscă să fie sancţionate contravenţional cu amenzi între 10.000 şi 50.000 de lei. Dunca a precizat însă că ANPC nu a primit nicio sesizare pe această temă în ultimii ani și a făcut apel la clienţii băncilor să depună plângere.

    „La ANPC totul este gratis, orice consultare, recomandare, orice hârtie transmisă la ANPC este cu răspuns este gratuit. Este o instituţie a statului şi chiar rog pe această cale orice contract doreşte cineva să semneze, orice consumator român, indiferent că este un contract cu un IFN, cu o bancă, să facă apel mai întâi ori la un comisariat judeţean pentru protecţia consumatorului să primească un aviz de la un specialist înainte să facă orice credit. Poate aşa reuşim să mai stopăm un pic din neregulile pe care le fac unii operatori financiar-bancari sau unele instituţii financiare nebancare”, a mai spus Dunca.

    Declarația șefului ANPC vine după ce mai mulți clienţi cu credite în franci elvețieni au declarat că au fost abordaţi de bănci pentru soluţii individuale, însă nu li s-a permis să ia contractele pentru a le studia, susţinând că reprezintă bunul instituţiei şi că oferta expiră în două ore, potrivit Andreei Cristoforidis, unul dintre reprezentanţii Grupului Clienţilor cu Credite în CHF. Întrebat cum s-ar putea dovedi acest lucru, în condițiile în care băncile au comunicat doar verbal refuzul de a da clienților documentele, Dunca i-a îndemnat pe clienți să depună plângere, promițând că, pe baza reclamațiilor, autoritatea va verifica operatorii financiar-bancari.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    One Response to Clienții pot să meargă cu contractul de credit la specialiști înainte de a-l semna

    1. […] de președinta ACCBAR este cu atât mai important cu cât în prezent băncile sunt obligate să-i permită clientului să ia un exemplar al contractului pentru a îl discuta cu un specialist, fie el de la Autoritatea […]

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top