• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • ponta mtoGuvernul a aprobat, miercuri, proiectele de Cod Fiscal şi de Procedură Fiscală în timp ce inițiatorul lor, fostul ministru Darius Vâlcov să primească, din partea colegilor, aviz pentru arestare într-un dosar în care DNA îl acuză de trafic de influență și luare de mită. Premierul Victor Ponta, care ocupă interimar și funcția de ministru al Finanțelor, a fost cel care a grăbit cât a putut de mult adoptarea acestor acte normative. Noile coduri vor fi transmise Senatului, pentru a fi introduse, la începutul săptămânii viitoare, pe ordinea de zi a Biroului Permanent.

    Noul Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard de TVA pentru toate bunurile şi serviciile, de la 24% în prezent la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 18% din 2018, precum şi extinderea, de anul viitor, a listei produselor cu TVA redus la 9%, de la carne, peşte, lapte şi pâine la animale vii şi păsări vii, din specii domestice, ouă de păsări, legume, fructe comestibile şi preparate din acestea, precum şi pentru accesul la evenimentele sportive.

    Va fi introducă și taxarea inversă pentru livrarea de clădiri, părţi de clădire şi terenuri de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare, începând cu 1 ianuarie 2016, stabilirea unei cote de impozitare diferenţiate a microîntreprinderilor, în funcţie de numărul de salariaţi, de 1% pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariaţi inclusiv, 3% pentru microîntreprinderile care au un salariat, 3% + 1.530 lei trimestrial pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi şi 3% pentru microîntreprinderile aflate în dizolvare urmată de lichidare, inactivitate temporară, nedesfăsurarea de activităţi, majorarea pragurilor pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor, la 75.000 euro din 2017, 85.000 euro din 2018, 100.000 euro din 2019.

    Proiectul Codului Fiscal mai prevede reducerea cotei de impozit pe profit de la 16% în prezent la 14% începând cu 1 ianuarie 2019, educerea cotei de impozit pe venit de la 16% în prezent la 14% începând cu 1 ianuarie 2019, reducerea cotei de impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi de la 16% în prezent la 14% începând cu 1 ianuarie 2019, eliminarea impozitului pe dividende începând cu 1 ianuarie 2016, diminuarea nivelului accizelor la principalele produse energetice (motorină, benzina fără plumb şi benzina cu plumb), reaşezarea nivelurilor accizelor pentru alcool şi băuturile alcoolice, eliminarea din sfera de impozitare atât a ţiţeiului din producţia internă, cât şi a produselor care în prezent se regăsesc la Capitolul II „Alte produse accizabile” (cafea, bijuterii, confectii din blănuri, autoturisme etc.), eliminarea impozitului pe construcţii speciale începând cu 1 ianuarie 2016.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top