• 4,5986

  • 3,8421

  • 4,0014

  • 164,6011

  • raiffeisen

    O acţiune de proporţie a comisarilor a vizat mai multe bănci reclamate de consumatori.

    Comisarii de la Protecţia Consumatorilor din Iaşi au analizat mai multe dosare depuse de către clienţii băncilor ce au acuzat practici abuzive ale acestora.

    Concluzia comisarilor a fost că băncile au abuzat de poziţia de putere pe care au avut-o faţă de ieşenii  care aveau nevoie de credite bancare, şi  au avut un comportament incorect.

    Comisarii ANPC  au aplicat 11 sancţiuni. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 127.000 de lei.

    Băncile vizate de  de comisari au fost Volksbank, BCR,Raiffeisen Bank, BRD, Piraeus şi Banca Transilvania

    Printre abaterile constatate s-au numărat reţinerea comisionului de administrare şi a comisionului de rambursare credit.

    Al caz a fost cel al unui client căruia nu i s-a permis să citească condiţiile generale de derulare a operaţiunilor bancare sau pentru perceperea unui comision de retragere. Băncile ieşene au fost amendate pentru că din contul petentului a fost debitata o sumă,  în ciuda faptului că mandatele de debitare fuseseră reziliate, perceperea unor alte sume reprezentând comisioane suplimentare, introduse în valoarea totală a creditului, conform bunaziuaiasi.

     

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top