• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • euro

    Creditorii Ucrainei, în frunte cu Franklin Templeton, s-au asociat şi au angajat consultanţi, pentru a fi pregătiţi de negocieri dure cu autorităţile de la Kiev care au propus vineri restructurarea drastică a unor datorii externe de 17 miliarde de dolari.

    Potrivit unei persoane apropiate situaţiei, divizia de consultanţă a Blackstone a fost angajată de grupul format de creditori care deţin circa 50% din obligaţiunile internaţionale ale Ucrainei, având capacitatea de a permite sau nu restructurarea, relatează Financial Times.

    Grupul este condus de compania Franklin Templeton, care este cel mai mare creditor al Ucrainei, fiind deţinătorul unor obligaţiuni de circa 7 miliarde de dolari, majoritatea cumpărate înainte de izbucnirea violenţelor din estul ţării, potrivit unei alte surse.

    Blackstone a reprezentat creditorii Greciei în 2012 şi va întâlni din nou Lazard, banca de investiţii care a acordat consultanţă autorităţilor de la Atena şi care acum acţionează în numele guvernului Ucrainean.

    Restructurarea face parte din noul plan de susţinere a Ucrainei, în valoare de 40 de miliarde de dolari, condus de Fondul Monetar Internaţional.

    Ministrul ucrainean de Finanţe, Natalie Jaresko, a organizat în această săptămână o conferinţă cu creditorii la care a spus că autorităţile ucrainene doresc reducerea obligaţiilor financiare ale Ucrainei cu 15 miliarde de dolari. Restructurarea ar putea include reducerea dobânzilor, prelungirea scadenţelor, precum şi scăderea nivelului cupoanelor pentru obligaţiunile guvernamentale.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top