• 4,6616

  • 3,7864

  • 3,9861

  • 160,3111

  • van groningenConsiliul Superior al Magistraturii a concluzionat că Steven van Groningen, preşedinte al Patronatelor Bancare din România (CPRB) şi CEO al Raiffeisen Bank, a făcut afirmații care au afectat independența sistemului judiciar.

    CSM a făcut referire la comentariile cuprinse în scrisoarea CPBR transmisă CSM, MJ, INM şi curţilor de apel.

    Afirmațiile bancherului se refereau la practica neunitară a instanţelor judecătoreşti în litigiile dintre bănci şi clienţii acestora, având ca obiect rambursarea creditelor în valută, în special cele în franci elveţieni (CHF).

    „Solicitarea ca instanţele să ţină cont de argumentele expuse în cadrul scrisorii pentru ca „actul de justiţie să fie unul mai obiectiv şi imparţial, în conformitate cu prevederile legale”, afirmaţiile în sensul că aplicarea reglementărilor invocate şi a practicii judiciare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene „ar putea determina o abordare obiectivă a judecătorilor care sunt chemaţi să înfăptuiască justiţia şi a pune bazele unei aplicări corecte a legilor” sau că „instanţele procedează la o restricţionare a circulaţiei capitalurilor, ceea ce contravine legislaţiei comunitare europene, care trebuie aplicată cu prioritate”, induc ideea că judecătorii nu sunt imparţiali şi nu aplică în mod corect reglementările din domeniul bancar în soluţionarea litigiilor dintre consumatori şi profesionişti.

    Exprimarea domnului Steven van Groningen a fost apreciată ca o critică la adresa soluţiilor pronunţate de instanţe în favoarea clienţilor băncilor, de natură să afecteze în mod direct întreg sistemul judiciar, cu scopul de a interveni în actul de justiţie cu consecinţa influenţării deciziilor magistraţilor în detrimentul clienţilor.

    Inspectorii judiciari au constatat că afirmaţiile menţionate reprezintă o imixtiune în activitatea justiţiei şi pun sub semnul întrebării deciziile pronunţate de instanţe şi profesionalismul judecătorilor, constituind totodată o formă de presiune asupra acestora, în contextul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să se pronunţe într-o speţă în legătură cu aceste cauze.

    Plenul Consiliului a apreciat că afirmaţiile domnului Steven van Groningen încalcă limitele libertăţii de exprimare în raport cu activitatea magistraţilor, cu consecinţa afectării independenţei şi imparţialităţii sistemului judiciar în ansamblul său”, a precizat CSM.

    CSM a analizat acest caz în urma unei sesizări a deputatului PNL Daniel Zamfir, inițiatorul Legii dării în plată.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    3 Responses to CSM: Steven van Groningen (Raiffeisen Bank), PRESIUNI asupra sistemului judiciar

    1. GIGEL spune:

      Daca idioti ca incoruptibilul Viceguru Bogdan Oltean (Uuuuuuu) si Guru Mugur Iscusit (Uuuuu) va lua in continuare apararea bancilor….. astia nu au sange in c…. sau sunt cumparati. Ungurul!!!! Cinste lui tine cu poporul. Jegurile astea ordinare nu au constientizat ca sun reprezentantii acestui POPOR .

    2. […] • Depozitele bancare în lei ale populației, prima scădere în ultimele 11 luni • CSM: Steven van Groningen (Raiffeisen Bank), PRESIUNI asupra sistemului judiciar • Împrumutaţii în franci elveţieni se pregătesc să iasă din nou în stradă • […]

    3. Daniel spune:

      Fac tot ce pot plosnitele astea putrede de bani sa stopeze darea n plata!!! Domnule Zamfir nu i slabiti sunteti de fapt singura speranta pt miile de romani subjugati de catre camatarii astia nenorociti; Dumnezeu sa va ajute!!!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top