• 4,6315

  • 3,9449

  • 3,9560

  • 158,0497

  • Senatorul Daniel Zamfir a anunțat trei noi proiecte de lege pe care le-a depus la Parlament în sprijinul românilor care au probleme cu datoriile.

    Zamfir susține că cele trei inițiative vor fi dezbătute începând cu luna septembrie, în procedură de urgență, în Parlament.

    „1. Limităm dobânda penalizatoare a IFN-urilor ca sa nu se mai ajungă la sumele aberante pe care le au de plătit, in final, împrumutații;
    2. Dam posibilitatea celor care au fost executați sa poată răscumpăra creanta de la recuperatori, plătind dublul sumei cu care aceasta a fost achiziționată de colectorul de creante;
    3.Introducem principiul darii in plata și la contractele de leasing financiar, in sensul că după predarea bunului și achitarea sumelor reprezentând ratele neachitate și dobânzile aferente, contractul poate fi reziliat, utilizatorul nemaiavand nicio obligație de plata;
    E important sa știți că sunt alaturi de mine 90 de parlamentari(!!!), persoane importante, cu greutate, de la toate partidele politice, mai puțin cei de la USR, care au refuzat sa semneze, considerând că sunt legi anti-democratice”, a scris Zamfir pe Facebook.

    Amintim că Zamfir a inițiat Legea dării în plată.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    One Response to Daniel Zamfir, NOI proiecte de lege: Limitarea penalităților impuse de IFN-uri, răscumpărarea creanțelor de la recuperatori, extinderea dării în plată

    1. Andrei spune:

      Domnule Zamfir,
      Prioritare imi par proiectele de lege aflate in proces de aprobare/modificare.
      Unde este Legea Conversiei Creditelor. Nu se gasesc exprimari constitutionale? Ar trebui sa fim toti speriati de CCR?
      Va rugam sa va revizuiti agenda.
      Va multumim anticipat.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top