• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • klaus iohannisOricât ar părea de greu de crezut, întrebarea din titlu i-a fost adresată unei cliente cu credit în franci elvețieni de un angajat al Președinției, cu ocazia unei audiențe la Compartimentul Probleme Cetăţeneşti din cadrul Departamentului Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, potrivit relatării petentei. Până a ajunge la primirea acestei întrebări neașteptate și nepotrivite din partea unei autorități a statului, consumatorul bancar a încercat mai întâi să-și rezolve problema direct cu banca, apoi a scris și a cerut ajutorul diverselor instituții ale statului, precum ANPC și parlamentari și, în fine, a trimis un memoriu și a solicitat o audiență la Președinție.

    Clienta Bancpost, una dintre băncile care au acordat masiv credite în CHF, iar acum este obiectul unor plângeri în justiție ale clienților și ale ANPC cu privire la clauzele abuzive, povestește că a trimis mai multe scrisori la Cotroceni, în care explica, pe larg, situația disperată în care se află, din cauza aprecierii foarte mari a francului elvețian în raport cu leul.

    George Georgakopoulos BancpostDupă trimiterea primei scrisori, Compartimentul de Probleme Cetățenești i-a transmis debitoarei că „în vederea analizării problemelor semnalate, petiția dumneavoastră a fost trimisă la Camera Deputaților – Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci. Urmeaza ca, în termenul legal, instituția sesizată să comunice, Administrației Prezidențiale și dumneavoastră, soluția adoptată”. Deocamdată, nu a existat nicio rezolvare din partea statului pentru această problemă, deși există mai multe proiecte legislative în diverse stadii și la diverse instituții.

    Între timp, clienta Bancpost a constatat că puținul ajutor primit din partea instituției de credit după explozia cursului leu/CHF din ianuarie, prin diminuarea ratei, s-a încheiat și este nevoită să plătească o rată pe care nu și-o mai permite. Astfel că, pe 2 septembrie, a revenit cu o cerere de audiență către președintele țării.

    „Domnule Președinte, pentru că Bancpost a continuat să aibă un comportament neloial, lipsit de deontologie, am fost nevoiți să solicităm încheierea contractului, conform anexei la acest email. Domnule Președinte, solicităm protecția dumneavoastră în acest caz, pentru că este un caz de urgență. Pe 16 noiembrie 2014 ne-am aflat la o răscruce de drumuri. Am ales să mergem cu dumneavoastră și, cu rudele și prietenii din străinătate v-am susținut, sperând pentru România! În luna noiembrie, noi, fam. Codreanu, ne vom afla la răscruce de drumuri. Dăm casa băncii, deși am plătit 45.000 franci până acum. Nu ne dorim să părăsim această casă în care ne-am început căsătoria, am conceput cei trei copii, am organizat în fiecare an seara de „Colinde în bordeiaș”, alături de prietenii noștri!

    mtg 5Vrem doar SĂ NE RECÂȘTIGĂM DEMNITATEA. Vrem să fim printre românii care spun: România normală, România lucrului bine făcut există – Iată, noi am muncit, am luptat, am cerut sprijin, nu am acceptat să fim călcați în picioare, și am câștigat! Sau, toate de mai sus, dar …nefiind o luptă egală, nefiind sprijiniți, am renunțat. Noi credem acum că Lucrul bine făcut după un an și jumătate de solicitări la parteneriat corect este ca Da-ul nostru să fie Da, și Nu-ul nostru să fie Nu. Ne sprijiniți prin mijloacele pe care le aveți la dispoziție (…) dacă este cazul? Noi suntem gata să aplicăm acel principiu de viață asemanator ceasului – nu mai dăm înapoi, ci tot timpul înainte, ca să ajungă la aceeași oră, dar în alt timp. Știți, mă refer la acel ceas prin care bunicul dumneavoastră este pomenit de mulți români cu suflet profund. Ne sprijiniți? Sunteți singurul care o poate face repede, bine, fără vorbe goale.

    Solicităm astfel o audiență prin care să ne cunoaștem, să chibzuim împreună și să ne bucurăm ulterior de un Lucru Bine Făcut. Dumnezeu, care stăpânește lumea aceasta, să vă binecuvânteze pe dumneavoastră, familia dumnevoastră și pe toți cei pe care vi i-a dat în grijă aici, în Frumoasa Lui Românie!”, i-a scris, atunci, clienta Bancpost.

    mtg2Pe 9 septembrie, consumatoarea a revenit cu un mesaj către Președinție, în care solicita devansarea audienței, arătând că „Bancpost a început cu telefoanele de recuperare a sumelor restante, fără să țină cont de specificațiile din scrisoarea adresată” și că este nevoită să plătească urgent, în două zile, suma restantă, pentru a putea beneficia de alt plan de ajutorare a clienților cu credite în CHF, în caz contrar fiind considerată de rea-credință.

    „Printre rânduri, mi-au comunicat că eu șantajez banca și sunt de rea-credință pentru că, până nu primesc răspunsul lor, nu plătesc nimic. Așa este? Oare nu e tocmai invers? M-au determinat să ajung în această situație, să mai câștige niște franci, pentru a mai manipula încă o perioadă de „ajutor”. Vrem negociere semnată, asigurarea protecției, nu ajutor.  Vrem să plătim impozite, nu să ajungem asistați social. Va rugăm, stopați acest flagel! Aveți puterea! Aveți conjunctura economico-socială!

    Toată România a văzut sumele de profit anunțate public de Bancpost, spre amărârea clienților. Da, statul primește impozitul din acest profit. Este mai important decât viața cetățenilor, a fiecărui cetățean? (…) Va rugăm și avem încredere că ne veți îndruma, conform procedurilor, pentru a proceda în consecință”, scria clienta Bancpost în acest mesaj către președinte.

    mtg 5Pe 23 septembrie venea și răspunsul de la Administrația Prezidențială: „Am luat act de cererea dumneavoastră de a fi primit în audiență de Președintele României, domnul Klaus Iohannis și vă rugăm să vă adresați Compartimentului Probleme Cetățenești al Administrației Prezidențiale care a fost mandatat de Președintele României să rezolve problemele semnalate de cetățeni. (…) Instituția Prezidențială va analiza cazul expus și va dispune măsurile necesare, în conformitate cu prerogativele constituționale cu care a fost învestită”, se arăta în răspunsul semnat de Consilierul de Stat Gabriel-Cristian Piscociu.

    În fine, vineri, 25 septembrie, clienta Bancpost este primită în audiență. Potrivit relatărilor doamnei Iuliana Codreanu, a fost primită de o doamnă de la Compartimentul de Probleme Cetățenești, o persoană foarte amabilă și îndatoritoare, dar care s-a prezentat la audiență fără a avea măcar copiile petițiilor și scrisorilor trimise Președinției. Funcționara de la Cotroceni i-a transmis clientei Bancpost că și unii dintre colegii ei sunt disperați și în aceeași situație și i-a dat de înțeles că-i înțelege situația.

    După care, povestește doamna care a apelat la instituția prezidențială, a venit, ca un trăznet din senin, întrebarea stupefiantă: „Dar parintii nu va pot ajuta?”. Rămasă un timp fără replică în fața unei astfel de abordări din partea unei instituții a statului, clienta Bancpost a replicat apoi că nu consideră firesc să aibă nevoie de ajutorul părinților pentru a plăti o rată crescută artificial.

    mtg1Consiliera de la Administrația prezidențială i-a mai transmis clientei Bancpost că niciun președinte nu se întâlnește si nu s-a întâlnit, la Cotroceni, cu cetățenii și că ar trebui să solicite o întâlnire a reprezentanților lor cu președintele. Sfat extrem de surprinzător, câtă vreme, la începutul anului, președintele Klaus Iohannis nu a dorit să se întâlnească cu reprezentanții românilor cu credite în franci elvețieni, deși i s-a solicitat acest lucru, mulțumindu-se să transmită, prin intermediul consilierului prezidențial pentru probleme cetățenești, că problema se află „în atentia Comisiei pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților”. Președintele s-a întâlnit, în schimb, cu reprezentanții BNR.

    O altă idee extrem de surprinzătoare venită din partea angajatei Președinției a fost, potrivit clientei Bancpost, aceea de a informa Fiscul că nu-și mai pot plăti impozitele din cauza ratelor. Și seria de sfaturi stupefiante a continuat cu sugestia de a solicita audiență la Banca Națională, motivată prin faptul că acolo se iau decizii cu privire la credite.

    Doamna care a apelat la ajutorul prezidențial mai relatează că funcționara care a primit-o i-a mai dat tot felul de sfaturi, precum acelea de a se adresa Guvernului și Parlamentului, dar cel care a nemulțumit-o cel mai mult a fost acela de a scrie un memoriu punctual, în care să spună ce dorește, și asta în condițiile în care clienta Bancpost trimisese mai multe scrisori, dar pe care consiliera de la Președinție a omis să le parcurgă.

    După această experiență frustrantă, în care, potrivit relatărilor clientei Bancpost, funcționarii Administrației Prezidențiale au dat dovadă de lipsă completă de profesionalism, doamna Iuliana Codreanu i-a adresat președintelui României o scrisoare deschisă, pe care o redăm integral, mai jos:

    „Domnule Președinte Klaus Iohannis,

    Domnilor reprezentanți și protectori ai românilor,

    Numele meu este Iuliana Codreanu. Sunt client Bancpost din anul 2008. Sunt unul dintre membrii Grupului Clienților cu Credite în CHF (GCCC). Mă identific cu CNP (…).

    Fiecare dintre dumneavoastră ați mai primit un email de la mine. 

    Acest Memoriu – Scrisoare deschisă doresc să fie o completare.

    Ultimul mesaj: NU

    Din nefericire, sănătatea nu îmi mai permite să continui lupta pentru această cauză. Sănătatea, familia și serviciul sunt prioritare. Așadar, aveți libertatea să primiți o frântură din visele, speranțele și acțiunile mele, susținute până acum de familie și prietenii de pe GCCC. Bineînțeles, aveți aceeași libertate de a acționa mai departe, acum puțin mai mult în cunoștință de cauză.

    Ca familie, vom ști că ați citit aceste rânduri când vom vedea urgentându-se măcar legea cu darea în plată a casei pentru stingerea datoriei, în forma care să ne permită să rupem relația cu Bancpost, fără să aibă copiii de suferit și fără să ni se oprească din salarii. Să ne asumăm pierderea, dar să uităm trecutul și să privim spre viitor!

    Să putem spune: NU Bancpost!NU cămătăriei bancare! , NU călcării demnității persoanei! Un NU care să nu ne coste zeci de ani de zile de-acum inainte.

    Am încredere în reînnoirea mentalității politice și sociale

    Sunt un român care merge la vot, mereu cu speranță și crezând în puterea pe care o are votul meu.

    La 18 ani am ales, liber, să devin cercetaș. Am promis datorie și iubire lui Dumnezeu, aproapelui, mie însămi, dar și Țării Mele, România!

    Îi indemn pe tineri și pe adulți, deopotrivă, să voteze, să își exercite acest drept pentru care mulți au murit.

    Sunt unul dintre românii care cred în reînnoirea mentalității politice și sociale. Consider că patriotismul este ceva care se crește în inimă, dar la nevoie și cu forțe maxime, se mărturisește ferm, asemenea credinței.

    Îi susțin, și mă alătur tuturor celor care nu își denigrează conducătorii, ci îi susțin, se roagă pentru ei, dar cu știință și conștiință că și peste ei este un Conducător, și tot ce nu este în acord cu dorințele de grijă ale Acestuia față de Om, nu este bine pentru nimeni în prezent, cu atât mai mult în viitor – fapt dovedit de mii de ani încoace.

    Efectele „Crizei Francului Elvețian” asociate „Crizei Imobiliare” m-au determinat să iau contact cu viața politică a României, în amănunt, pentru că am resimțit lipsa de protecție și prezență a politicului în fața nedreptăților bancherilor.

    Interacționand cu unii dintre dumneavoastră am constatat dezinformare, dar și multa deschidere!

    Feedback – Audiență la Președinția României:  Intervenție în relația cu Bancpost

    Succint, voi relua situația familiei mele. Apoi voi prezenta ultimul demers pe care l-am făcut pentru familia mea și, speram eu, pentru a da speranță mai multor români care m-au încurajat să sper, să lupt, să mă mișc de pe scaun – că doar sunt la București, aproape de Cotroceni, ANPC etc.!

    Acest demers a fost Solicitarea unei Audiențe la Președintele României și, ulterior, audiența la Compartimentul Probleme Cetățenești al Administrației Prezidențiale, mandatat de Președintele României să rezolve problemele semnalate de cetățeni.

    Sunt unul dintre românii care, în 2008, au fost înșelați de banca Bancpost cu un credit în CHF. Am luat 71.000 euro pentru un apartament care acum valorează cam 40 000 euro. Singura monedă la care „mă încadram” era CHF-ul, așadar am achiziționat acești euro cu 115.000 franci. Rata lunară: 1200 lei.

    După ce am plătit până acum 45.000 franci, mai am 106.000 sold. Deci în jur de 96 000 euro!

    În acest moment rata lunară este de 535,14 franci. Probabil va crește la 600, având în vedere că nu mai sunt client „bun-platnic”, având o intârziere de 28 zile.  

    Am fost unul dintre clienții Bancpost bun-platnici. Nicio restanță până în ianuarie 2015, când rata de 600 franci sărea peste 2700 lei! Așadar, solicitarea împărțirii urgente și retroactiv a poverii acestui Produs Vădit Toxic era obligatorie!

    Să nu credeți că ne era bine în anii 2010-2014 și stăteam pasivi.  Au fost ani în care, verbal, apoi chiar în scris, am solicitat băncii să împărțim povara, să facem conversie (fără să aducem alte garanții – cum ne condiționau), să ne micșoreze dobânda. Am fost de două ori câte cel puțin 7 luni în concediu de creștere a copilului, cu venit micșorat sensibil, dar nu i-a interesat.

    În 2014 colaborarea cu firma pentru care prestam servicii tocmai se încheia pentru că „am avut tupeul să fac al doilea copil”. Aceasta este o altă realitate pe care am înfruntat-o personal, ca român. Refuz să critic și să judec, pentru că afirmația nu cred nici până în ziua de azi că a fost obiectivă. Cei care fac astfel de afirmații sunt persoane rănite sau rodul unor manipulări pe contextul inventat al „nevoii de reducere a populației la nivel global”. O altă realitate dureroasă.

    Din ianuarie 2015, Bancpost a făcut doi pași mici, în care am sperat. Din păcate, pe unul și l-a retras. Adică și-a retras reducerea oferită pentru că ne-am chinuit să fim cu ratele la zi. În plus, atitudinea lor a fost sfidătoare și neprofesionistă: nu m-au anunțat că mi se va mări rata – deși eu mă informam lună de lună asupra sumei pe care o am de plată, lucru pe care l-am făcut și în luna AUGUST.

    Motiv pentru care am solicitat să vină să ia casa, pentru că nu mai putem continua colaborarea în felul acesta. Da. Am riscat siguranța copiilor mei, pentru o fărâmă de demnitate. Oricum, nu suntem importanți pentru ei pentru că nu am fost contactați din 31 august decât pentru a ne prezenta de urgență pentru a achita suma restantă.

    Iată de ce a durut prima întrebare a consilierului prezidențial după ce a aflat povestea:

    „Dar părinții nu vă pot ajuta?”

    Mi-am zis: „Aceasta este intrebarea domnului președinte către o mamă care dorește să nu își încurce copiii în viitor?” Am înțeles umanitatea domnei, ca mamă și fiică. Am înțeles că fără a avea omenie nici nu ar putea fi acolo, în fața oamenilor.

    Dar, Domnule Președinte, Domnilor și Doamnelor,

    Normalitatea la care tindem este ca noi să îi ajutăm pe părinții în vârstă, nu dragii noștri bătrâni să ne ajute pe noi! Și asta să intre în mentalitatea tuturor românilor! Construim împreună?

    Domnilor și doamnelor,

    Vă doresc să nu treceți niciodată prin ce am trecut eu vineri. Mergeam la Președinție – Probleme Cetățenești, în audiență, așa cum mi s-a recomandat, după ce am solicitat reprezentarea celui mai înalt for în problema care tergiversează în România, și de care familia mea se lovește grosolan în fiecare lună, fără să fie protejată de nimeni: efectele creditării în CHF. Mergeam plină de speranță!

    Am înțeles că dumneavoastră, Domnule Președinte, nu vă puteți vedea cu toți românii. Am înțeles că nu vă puteți vedea cu reprezentanții a 24.000 oameni, cât numără Grupul Clienților cu Credinte în CHF. Am înțeles că memoriul adresat în numele GCCC a fost trimis spre soluționare și vă mulțumim.

    Am înțeles și respect încrederea pe care dumneavoastră și mulți alți șefi de cabinet o oferiți consilierilor care vă reprezintă.

    DAR

    Nu înțeleg,

    –  de ce consilierul dumneavoastră nu avea dosarul meu în față și am fost nevoită să pierd timp explicându-i situația în care mă aflu, de la început. Erau trei pagini de citit. Oare este o problemă de respect față de cetățeni, o neglijență în serviciu, sau o ignorare a ceea ce înseamnă Cuvântul „Președinție”? Într-o companie s-ar cere urgent training de personal.  

    de ce nu mi s-a dat număr de înregistrare după audiență? Și aici pot fi aduse îmbunătățiri.

    – de ce am primit, la final, acest îndemn-sfat: „Aduceți la cunoștință faptul că nu veți mai putea plăti dările la stat pentru că aveți de plătit un credit, ca să nu rămaneți în stradă”.  Este o idee nouă, un continuu subiect de reflecție de atunci.

    M-am tot gândit cui să scriu și ce să scriu mai departe.

    Domnului secretar de stat, Gabriel-Cristian Pișcociu, care mi-a răspuns foarte prompt mereu?

    Domnului Președinte din nou, cu riscul ca în 45 de zile, cât am fost informată că este procedura, să vină prea târziu răspunsul dumnealui?

    Domnului Daniel Cătălin Zamfir și doamnei Anei Birchall, cu care am mai interacționat indirect?

    Iată, vă scriu dumneavoastră, domnule Președinte Klaus Iohannis – rog ca această scrisoare să vă parvină.

    Vă scriu dumneavoastră, tuturor celor ale căror adrese de email le cunosc.

    Cred ca e mai eficient să analizați dumneavoastră, împreună, această problemă, împreună cu specialiștii din departamentele acreditate.

    Pentru că este cazul să trecem peste birocrație și să ne asumăm o colaborare transparentă și constructivă. Împreună putem crea normalitatea în România!

    Familia mea și cu mine, persoanele din GCCC, ne vom face treaba bine la locul unde suntem – și sperăm să nu mai fie nevoie ca timpul liber sa îl petrecem pe Facebook sau compunand emailuri. Dumneavoastră, acolo unde sunteți, informându-ne periodic și chibzuind împreună când este nevoie, putem lua decizii corecte, în folosul tuturor, echitabil. Nu ezitați să ne contactați, să ne solicitați și noua informații, nu doar băncilor și analiștilor economici.

    Părerea dumneavoastră contează și o voi aștepta!  

    Da. Este o perspectivă delicată ca în 2015 un român înșelat de bancheri să fie îndemnat de un reprezentant direct al Președinției să solicite scutirea de taxe pentru a-și putea achita ratele. Poate fi o soluție.  Dar, totodată, în lipsă de reacție și de explicații, se poate interpreta ca încurajare a muncii „la negru”.  Atenție!

    Am spus-o și o repet: răspunsul pe care doream să îl aflu în cadrul audienței de la Președinția României, ca și în cadrul audienței cu dl. Președinte ANPC, este acesta:  

    „ținând cont de stadiul discuțiilor cu Bancpost – vedeți anexa la acest email- …”

    În România, azi, Nu-ul poate fi Nu? Și Da-ul poate fi Da?  

    Legea propusa de dl. Daniel Cătălin Zamfir, dacă ar fi aprobată în 30 de zile, mi-ar permite.  

    Dar înca nu este aplicabilă.

    Vă mulțumesc pentru atenție, implicare și răspuns!

    Dumnezeu să vă binecuvânteze!

    Iuliana Codreanu

    PS – Feedback-ul meu după audiența de la Președinția României nu vreau să fie o critică la adresa nimănui. Da, răspunsurile m-au surprins, m-au durut. Trebuie să spun care este realitatea, dar pentru a face lucrurile mai bine!

    Apelez la maturitatea dumneavoastră să folosiți acest feedback pentru a construi. Să folosiți întreaga noastră experiență pentru binele nostru și al românilor. Cât mai prompt. Mulțumesc.”  

    Citește și:

    De ce nu vrea Iohannis să-i asculte pe datornicii în CHF

    Apel către politicieni: Rezolvați prin LEGI ECHITABILE situația debitorilor în CHF!

    Cum a câștigat Iohannis 320.000 de euro de la Raiffeisen Bank – anchetă Rise Project

    România, codașa Europei și la Legea Conversiei. Se pregătește impunerea conversiei la cursul actual?

    DEZMĂȚ BUGETAR ELECTORAL. Lefuri de 18 ori mai mari decât românii de rând, pentru demnitari, susținute de Iohannis și Oprea

    Iohannis a promulgat legea PENSIILOR SPECIALE

    Iohannis a promulgat Legea Falimentului Personal

    Va retrimite Iohannis Legea falimentului personal la Parlament. Piperea cere reexaminare

    Isărescu, convocat la Cotroceni pentru discuții despre creditele în franci

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    5 Responses to „Dar părinții nu vă pot ajuta?” – răspuns la PREȘEDINȚIE pentru un debitor în CHF

    1. […] în vreme ce instituția dvs pasează românii către alte autorități de stat… sau către părinții lor. Și asta face parte din România normală, dle Președinte? Când veți binevoi să vă […]

    2. […] „Dar părinții nu vă pot ajuta?” – răspuns la PREȘEDINȚIE pentru un debitor în CHF […]

    3. […] și făra restituirea sumelor încasate nelegal. ===== Alți clienți reacționează: · Vrem doar SĂ NE RECÂȘTIGĂM DEMNITATEA. · PENTRU CA ÎMPRUMUTAŢII ÎN CHF SĂ-ŞI ACHITE RATELE Preşedinţia sfătuieşte debitorii să […]

    4. Claudia spune:

      Sunt o fata de la tara,am plecat dintr-o comuna din Galati cu gandul sa-mi fac un viitor mai bun si sa am o familie frumoasa .M-am casatorit ,si spre norocul meu am dat de un baiat bun.Am facut multe lucruri frumoase impreuna….pana am facut tampenia de a ne lua o casa cu credit de la Raiffeisen in CHF ,pe care dupa cum se vede,in viziunea d-voastra ar trebui sa luam bani din stanga si dreapta sa indestulam bancile camatare! Nu mi-as fi inchipuit ca ne sugerati asa ceva!,, SA NE IMPRUMUTAM DE LA PARINTI”

      Acum sa va povestesc de parintii mei!
      Tatal meu a lucrat ca tractorist ,si din cauza muncii in praf (arat,semanat, discuit,treierat),s-a stins pe la 45 de ani!.A ramas mama singura…a muncit si sa descurcat cum a putut,nu a apelat niciodata la noi(oricum si noi eram la inceput de drum si nu puteam oferi prea mult ajutor,doar la stransul granelor toamna).A muncit 30 de ani la CAP,si are o pensie de 3800 ron.Acum va intreb eu pe d-voastra ….CU CE D-LE ,CU CE?Ea saraca abia se descurca.Poate nu stiti ce pensii au oamenii de la tara,si cred ca nici nu va intereseaza! Cu tot respectul ,in tara asta se urmaresc interesele proprii ,nicidecum al cetateanului care plateste taxe si impozite .SA STITI CA FOARTE MULTI SUNT IN SITUATIA DOAMNEI CARE V-A TRIMIS SCRISOAREA,mai demult v-am trimis si eu una …dar dumneavoastra nici nu le cititi .Puneti pe altcineva sa raspunda…ar trebui sa le cititi si veti ramane surprins de cate probleme au romanii !

      CLIENT AL GRUPULUI CLIENTILOR CU CREDITE IN CHF
      ,CLAUDIA ANDREI!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top