• 4,5812

  • 4,0999

  • 4,2105

  • 165,5255

  • În sistemul bancar au fost înregistrate 7.328 de notificări pentru darea în plată, în primul an în care legea a devenit funcțională.

    Potrivit HotNews.ro, care citează date de la Banca Națională a României, au fost adresate notificări către 25 de bănci, iar aproape 5.000 de notificări au fost atacate în instanță. Datele reflectă situația până pe 2 mai.

    Din totalul notificărilor, 2.449 au restanțe de 3 luni, iar 2.400 dintre cei care au notificat sunt cu plata ratelor la zi sau cu restanța de sub 10 zile.

    Cele mai multe notificări sunt pentru credite în euro (3.675), urmate de cele pentru credit în franci elvețieni (3.030), restul fiind pentru împrumuturi în moneda națională.

    Aproape jumătate din notificări sunt pentru credite oferite de bănci în 2008, anul premergător declanșării crizei financiare.

    Amintim că Legea dării în plată, inițiată de către parlamentarul PNL Daniel Zamfir, a fost declarată parțial neconstituțională în toamna anului trecut.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top