• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • Legea dării în plată și cea privind conversia creditelor în franci elvețieni la cursul istoric nu mai reprezintă riscuri severe la stabilitatea financiară, după ce cele două proiecte au fost atacate la Curtea Constituțională, arată viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Liviu Voinea.

    „Decizia Curții Constituționale reduce semnificativ riscul privind cadrul legislativ incert și impredictibil în domeniul financiar-bancar: Legea nr. 77/2016 privind darea în plată (…) se poate aplica doar în cazuri excepționale, în care au intervenit circumstanțe neprevăzute; simpla scădere a valorii bunului imobiliar nu poate fi un motiv pentru darea în plată; cazurile trebuie judecate individual, iar instanța va decide dacă în fiecare caz în parte au fost circumstanțe excepționale. Banca Națională a României a susținut în permanență că Legea dării în plată ar trebui să diferențieze între cei care nu mai pot să plătească (cazuri sociale) — pentru care o soluție trebuie identificată — și cei care nu mai vor să plătească”, a explicat Voinea, citat de Agerpres.

    Comparativ cu raportul precedent asupra stabilității financiare , BNR a eliminat „riscul sistemic sever”, care, în aprilie 2016, era reprezentat de inițiativele legislative cu impact asupra sistemului bancar, respectiv darea în plată și conversia la cursul istoric.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    2 Responses to Darea în plata și conversia creditelor nu mai sunt riscuri severe, conform BNR

    1. dimitris spune:

      Nu au fost niciodata un risc pentru banci.Numai minciuni sfruntate pe care iata, incep sa le recunoasca si singuri.
      Nu cred ca se caiesc de ceva. Le e frica sau incearca sa ascunda ceva.
      Ciolos si cu Isarescu vor primi probabil tot ceea ce merita.

    2. MARA spune:

      dupa ce ne-ati luat casele MIZERABILOR>….debitor Grigore Valeriu Mircea, in genunchi ea rugat pe cei de la BRDGalati, si NU, au executat 2 case pe nimic si rata pe statul de plata 3 mii lei avand un brut de 8-9 mii lei. Blestemati sa fiti de la executorul judecatoresc un mizerabil mi-au dat copilul in strada fara haine, a trebuit proces…debitorul su salariu!!! o pensionara si un tanar bp;nav si fara serviciu…stiti ce taxe sunt? sa te poti apara….sunteti oameni fara suflet la carma tarii……VA BLESTEM!!!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top