• 4,6198

  • 3,9810

  • 3,9869

  • 163,9971

  • Florin DanescuReprezentanții băncilor au ieșit pe piață cu o nouă teorie referitoare la conversia creditelor din valută în lei la cursul din data acordării. Mai exact, o asemenea inițiativă legislativă ar încălca dreptul de proprietate, care este garantat de articolul 44 din Constituție.

    Abordarea originală îi aparține președintelui executiv al Asociației Române a Băncilor, Florin Dănescu. Acesta a explicat, într-un editorial scris pentru site-ul bankingnews.ro, că banii pe care ar urma să îi primească băncile de la clienți sunt, chipurile, în proprietatea băncilor, iar diminuarea sumelor ar însemna că acestora le este afectat dreptul de proprietate.

    Dănescu a folosit ca argument prevederile din Codul Civil referitoare la împrumutul de consumație. Între altele, faptul că împrumutatul trebuie să restituie ”suma nominală primită, oricare ar fi variația acesteia”. Ce nu a precizat președintele ARB este că același Cod Civil diferențiază în mod clar împrumuturile făcute cu titlu profesional, cărora li se aplică ”dispozițiile legale privind instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare”.

    Un alt lucru rămas neclarificat este cum funcționează logica aceasta în legătură cu dobânda variabilă. Dacă indicele ROBOR scade, și o dată cu el valoarea totală de rambursat către bancă, se cheamă că piața monetară a încălcat și ea dreptul de proprietate al băncilor? Absurditatea argumentației poate fi constatată de altfel tot din Codul Civil, care la articolul 2160 prevede că, la încheierea contractului de împrumut, împrumutatul devine proprietarul bunului respectiv (bani în cazul acesta). Prin urmare nu ar putea fi încălcat un drept de proprietate, deoarece acesta nu există.

    În afară de acest argument năstrușnic, președintele ARB mai aduce în discuție Directiva UE Nr. 17/2014 referitoare la contractele de credit ipotecar, care va intra în vigoare în anul 2016 și prevede că nu se va aplica retroactiv.

    La fel ca și alți reprezentanți ai domeniului bancar, Dănescu consideră că implementarea unei legislații de protecție a debitorilor împotriva riscului valutar ar însemna o încălcare a Directivei. O concluzie ciudată, din moment ce Directiva nu este încă în vigoare și, în aceste condiții, nicio inițiativă legislativă din România nu ar putea să o încalce.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    One Response to Din puțul gândirii bancare: conversia la cursul istoric încalcă dreptul de proprietate

    1. we are fans spune:

      Hey, I merely wanted to write that page will not be working correctly with firefox

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top