• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • venetoHoria Manda, managing partner Axxess Capital, spune că băncile cu o cotă mica de piață nu prea își mai justifică existența și că la ora actuală, “în sistemul bancar românesc nu sunt suficienți cumpărători pentru câți vânzători sunt. Acum de exemplu, sunt două bănci italiene care vor să facă exit de pe piața din România și se pare că este greu să găsească cumpărători”.

    Horia Manda a declarat că există două bănci italiene care vor să iasă din România, dar oferta lor nu pare să fie atractivă. “Nu sunt suficienți cumpărători pentru câți vânzători există. BNR s-ar putea chiar să se trezească cu o bancă în portofoliu, iar ultimele reglementări în materie de provizionare cer capitaluri suplimentare, ori în ultimele luni, băncile mamă au retras de la subsidiarele din România cinci miliarde de euro“.

    În privinața băncilor italiene menționate de investitor, Veneto Banca a anunțat oficial că este de vânzare. Celelalte două bănci italiene prezente în România, Unicredit și Intesa San Paolo neagă faptul că pregătesc vreun exit din România.

    Reprezentanții firmelor de consultanță sunt la rândul lor de acord cu ideea că în următorii ani băncile mici nu vor rezista pe piață, cu atât mai mult cu cât primele zece bănci concentrează la ora actuală 80% din sistem. După toate probabilitățile, perioada următoare va fi caracterizată de fuziuni, achiziții sau transferuri de portofolii între subsidiarele aceleaiași bănci din țări diferite. Ștefan Marcu, de la AT Kearney, este de părere că prin aceste metode, între trei și șase bănci vor dispărea din sistem în următorii doi ani.

    Integral pe ECONOMICA.net

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top