• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • Mario DraghiPreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat că instituția pe care o conduce este în grafic cu achiziția de obligațiuni astfel încât să-și atingă obiectivele programului de relaxare cantitativă (QE) lansat în 9 martie.

    Până pe 18 martie, BCE a cumpărat obligațiuni în valoare de 26,3 miliarde de euro.

    „În 9 martie am început achiziționarea de obligațiuni din sectorul public, ca parte a programului nostru de relaxare cantitativă. În total, achizițiile combinate de obligațiuni suverane ale statelor din zona euro și bonduri corporatiste se vor ridica la 60 miliarde de euro. Ritmul achizițiilor de până acum arată că suntem în grafic pentru a ajunge la această sumă în martie”, a declarat Mario Draghi cu ocazia unei audieri la Comisia pentru afaceri economice și monetare a Parlamentului European.

    Declarația șefului BCE vine după ce unii analiști au estimat că va fi greu pentru BCE să găsească suficiente obligațiuni de cumpărat, pentru că mulți investitori nu sunt interesați de vânzarea bondurilor cu rating ridicat, în special a obligațiunilor germane.

    „Nu vedem în acest moment niciun indiciu că nu ar exista suficiente bonduri de achiziționat. Feedback-ul din partea piețelor sugerează că până acum implementarea programului s-a desfășurat fără probleme. Piața obligațiunilor suverane este suficient de mare pentru ca programul de achiziționare să funcționeze fără dificultăți”, a mai spus Mario Draghi.

    BCE a demarat, pe 9 martie, un program de relaxare cantitativă în valoare de 1.100 de miliarde de euro, cu scopul de a contribui la redresarea economiei zonei euro și de a evita pericolele unei spirale deflaționiste.

    Programul de relaxare cantitativă al BCE se derulează într-o piață în care multe dintre obligațiuni au randamente negative, spre deosebire de programele similare din SUA și Marea Britanie, astfel că băncile centrale vor cumpăra obligațiuni asumându-si anumite pierderi.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    One Response to Draghi (BCE): Există în piață suficiente obligațiuni să ne atingem ținta

    1. […] BCE Mario Draghi a declarat că vede deja beneficiile programului, prin scăderea costurilor de finanţare ale companiilor şi […]

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top