• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • vl

     Valentin Lazea, economistul şef al BNR a precizat că  relaxarea monetară şi fiscală nu conduce la creştere economică.

    Lazea crede că economiştii ignoră experienţa din ultimele secole care arată că nu aceasta este „calea”, iar decidenţii din România cad în capcana noilor idei.

    „Dacă numai prin politici monetare şi fiscale relaxate s-ar obţine creştere economică, atunci Zimbabwe ar trebui sa aiba cea mai mare creştere economică pentru că ei au cea mai relaxată politică monetară. Problema este că înţelepciunea, secole întregi de management economic arată că nu prin politici fiscale şi monetare laxe se obţine creştere economică. Ceea ce agravează problematica în momentul de faţă este că în lume există un trend general care spune că asta e calea cea bună. Economiştii în general au abdicat de la învăţătura de secole care spune că nu asta e calea şi acum încearcă să fie mai deştepţi decât toate generaţiile trecute, aruncă la gunoi cărţile şi experienţele care spun că nu politica monetară şi fiscală laxe generează creşterea şi acum încearcă să reinventeze roata. Şi dacă economişti din toată lumea spun asta, şi ai noştri decidenţi spun că de ce să nu creadă chestia asta? Va fi o bătălie ideatică şi miezul problemei pentru mulţi ani de acum înainte”, a afirmat Lazea la o conferinţă pe tema aderării la zona euro, menţionând că exprimă un punct de vedere personal.

    El a arătat că nu se poate „arunca la gunoi” experienţa de sute de ani pentru a se trece la o nouă abordare, greşită în opinia lui. Totodată, a precizat că situaţia statelor este diferită, iar România nu se poate compara cu state puternice, care au deţinut imperii, precum Marea Britanie sau China, aceastea având posibilitatea să-şi acopere datoriile interne prin active deţinute în străinătate.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    2 Responses to Economistul BNR nu este de acord cu relaxarea fiscală. Exemplul Zimbabwe

    1. degeaba creati locuri de munca.. spune:

      ..daca nu faceti restructurare ! Asa le tot zice seful Deutsche Bank, politicienilor . Europa e plina de locuri de munca unde se sta degeaba,( scribleți, sfatuitori, analisti, etc) si cum munca dă valoare banilor va dati seama ce ”perespective” luminoase apar ! In Germania se vând greu produse straine pentru ca apar scumpe comparativ cu cele germane, unde nemtii au cele mai multe ore de munca part- time, in preț nu sunt puse si orele de stst degeaba.

    2. Sorin Costina spune:

      Se poate face relaxare fiscala !!! Dar cu o conditie: SA SE TREACA,DE URGENTA,LA MONEDA DIN BOTSUANA !!! Prietenii stiu de ce !!!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top