• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • Franc elvetian

    Bunurile produse în Elveţia au cunoscut o creştere cu 3,5% a cererii faţă de anul trecut iar valoarea exporturilor elveţiene a atins nivelul record de 208,3 miliarde de franci (224 miliarde de dolari), depăşind precedentul record stabilit în 2008, potrivit datelor publicate marţi de Administraţia Vamală din Elveţia, citate de Reuters.

    Produsele elveţiene cerute la export au fost în principal produse chimice, farmaceutice şi ceasuri.

    În contrast, importurile în Elveţia au stagnat în 2014 ceea ce înseamnă că Elveţia a înregistrat anul trecut un surplus record al balanţei comerciale de 30 de miliarde de franci. Mai mult de jumătate din exporturile Elveţiei (120,7 miliarde de franci) au mers în Europa, în creştere cu 3% comparativ cu 2013. Un avans similar s-a înregistrat în cazul exporturilor spre Asia (45,3 miliarde de franci).

    Pe categorii de produse, exporturile de produse chimice şi farmaceutice, care s-au ridicat la 85,3 miliarde de franci sau 415 din totalul exporturilor Elveţiei, au crescut cu 5% anul trecut în timp ce exporturile de ceasuri şi-au continuat creşterea cu 1,9%.

    Publicarea acestor cifre vine într-un moment în care industria de export a Elveţiei se pregăteşte să facă faţă efectelor negative ale aprecierii francului. Pragul minim al cursului de schimb de 1,20 de franci pentru un euro, practicat de Banca Naţională a Elveţiei (SNB) din 2011, i-a protejat pe exportatorii elveţieni de efectele unei monede puternice în ultimii trei ani. Însă în data de 15 ianuarie 2015 SNB a anunţat în mod surprinzător că renunţă la pragul minim, ceea ce a condus la aprecierea cu 30% a francului în raport cu moneda euro, o lovitură pentru exportatorii elveţieni care îşi vând majoritatea produselor în zona euro. Sursa – Agerpres

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top