• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • curs euro dolarEuro a coborât miercuri faţă de dolar sub nivelul de la introducerea mondei unice europene în 1999, pentru prima oară în nouă ani, după ce avocatul general al Curţii Europene de Justiţie a spus că programul de achiziţii de obligaţiuni al Băncii Centrale Europene corespunde cu mandatul instituţiei, relatează Mediafax.

    În luna ianuarie a anului trecut, Curtea Constituţională a Germaniei a înaintat către CEJ un dosar privind constituţionalitatea programului nelimitat de achiziţii de obligaţiuni al Băncii Centrale Europene, după ce a ajuns la concluzia că programul depăşeşte mandatul băncii.

    Euro a atins miercuri un minim al ultimilor nouă ani, de 1,1728 dolari pe unitate, fiind în scădere cu 0,3% şi sub nivelul de 1,1747 dolari pe unitate, la care moneda unică a fost tranzacţionată pentru prima oară în sistemele Reuters, pe 4 ianuarie 1999.

    Opinia CEJ era considerată ca un posibil obstacol pentru programul BCE de suplimentare a lichidităţilor, destinat stimulării economiei zonei euro, un anunţ al băncii pe această temă fiind aşteptat săptămâna viitoare.

    „Riscul ca programul să fie considerat ilegal a fost înlăturat, ceea ce măreşte aşteptările că BCE poate decide lansarea relaxării cantitative, la şedinţa din 22 ianuarie”, a declarat Michael Sneyd, analist la BNP Paribas în Londra.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top