• 4,6616

  • 3,7864

  • 3,9861

  • 160,3111

  • comisia europeanaGrupul de experți al utilizatorilor de servicii financiare (FSUG) a transmis o scrisoare comisarilor europeni Jonathan Hill și Pierre Moscovici ca răspuns la cea trimisă de aceștia ministrului Finanțelor, Anca Dragu, pe tema Legii dării în plata.

    Comisarii avertizau că această lege ar urma să aibă un impact negativ asupra stabilității economiei României.

    „Așa cum colegul nostru din România a menționat in repetate rânduri în cursul întâlnirilor noastre și în unele dintre răspunsurile la consultările Comisiei, respectiv în pozițiile grupului pe diverse teme, situația utilizatorilor români de servicii financiare a fost una dintre cele mai dificile din Uniunea Europeană. În ciuda nivelului foarte redus al veniturilor, aceștia au plătit unele dintre cele mai mari dobânzi la credite din întreaga Uniune. În plus, consumatorii au fost victimele unor clauze abuzive și unor practici comerciale incorecte în contractele de credit”, se menționează în scrisoarea FSUG, citată de conso.ro.

    ”De aceea, credem că Legea privind darea în plată adoptată în România este foarte necesară și reprezintă o cale dreaptă, progresivă și eficientă pentru a ajuta un număr cât mai mare de debitori cu probleme financiare”, se mai arată în document.

    FSUG reprezintă un grup de 20 experți din statele membre UE, care consiliază Comisia Europeană în pregătirea reglementărilor care afectează utilizatorii de servicii financiare.

    Darea în plată se aplică din 13 mai. Deja, mai multe bănci, printre care BRD și CEC Bank au mărit avansul pentru creditele imobiliare, la câteva zile după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat proiectul.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top