• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • euro ploaieMinisterul Finanțelor a publicat un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede scutirea de la plata impozitului pe transfer pentru persoanele care apelează la Legea dării în plată.

    „Măsura se aplică o singură dată numai la prima dare în plată, chiar dacă creditul este garantat cu una sau mai multe proprietăți imobiliare. Beneficiar este orice persoană fizică, indiferent de calitatea pe care o are în contractul de credit și care apelează pentru prima dată la darea în plată. Pentru orice dare în plată ulterioară, se plătește impozitul pe transferul proprietății imobiliare.

    În plus, persoanele care au fost deja executate silit și care apelează la articolul 8(5) din Lege pentru a li se anula datoriile rămase nu vor mai trebui să achite impozitul pe transferul bunurilor imobile din patrimoniul personal, iar cele care l-au achitat sub orice formă, după intrarea în vigoare a OUG, pot cere restituirea acestuia. În prezent, persoanele fizice care au fost supuse executării silite a imobilului ipotecat printr-un contract de credit au obligația plății impozitului aferent venitului din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal”, anunță Ministerul de Finanțe, potrivit unui comunicat.

    Legea dării în plată este în vigoare din 13 iunie.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top