• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • lei bani

    Un număr de 70 de deputaţi PSD au iniţiat un proiect de lege care vizează transformarea Fondului de garantare a asiguraţilor (FGA) din direcţie a ASF în persoană juridică de drept public şi impunerea unui plafon garantat de plată a creanţelor din asigurări în limita a 450.000 de lei pe creditor.

    Proiectul de act normativ a fost înregistrat la Senat în data de 2 martie, iar opt zile mai târziu a fost transmis pentru avizare către Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Consiliul Legislativ, precum şi la Guvern pentru un punct de vedere, conform datelor de pe pagina web a Senatului.

    FGA are ca scop plata din disponibilităţile acumulate a despăgubirilor/indemnizaţiilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate de clienţi, în cazul insolvenţei unui asigurător.

    „Constituirea Fondului ca persoană juridică de drept public este imperios necesară întrucât acesta poate prealua funcţia de administrator special, implicându-se direct în restabilirea situaţiei financiare a societăţilor de asigurare, prin aplicarea măsurilor de redresare financiară. În aceste condiţii, Fondul trebuie să beneficieze de autonomie pentru a-şi exercita această funcţie, evitând conflictul de interese cu ASF, autoritate care aplică şi coordonează aducerea la îndeplinire a procedurii de redresare financiară”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ, conform Mediafax.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top