• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • Yanis VaroufakisGuvernul Greciei nu va coopera cu troica creditorilor, formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI, şi nu va cere prelungirea programului de salvare, a declarat vineri ministrul de Finanţe, Yanis Varoufakis, după o întâlnire la Atena cu şeful Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem.

    „Această platformă ne-a permis să câştigăm încrederea populaţiei elene. Prima noastră acţiune ca guvern va fi să nu respingem motivele care ne-au făcut să contestăm acest program, prin solicitarea unei prelungiri a acestuia”, a afirmat Varoufakis în faţa reporterilor, citat de Mediafax.

    Varoufakis l-a asigurat pe Dijsselbloem că autorităţile de la Atena intenţionează să aplice reforme pentru a face economia mai competitivă şi pentru a echilibra bugetul, dar că nu va accepta o criză care se alimentează singură, o criză a deflaţiei şi a unei datorii publice neviabile.

    Dijsselbloem, aflat la Atena pentru discuţii cu noul guvern, a spus că cele două părţi vor decide ce se va întâmpla după încheierea programului de finanţare, pe 28 februarie.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top