• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • Ioannis Papalekas 2Grecul Ioannis Papalekas a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT pentru complicitate la delapidare și aderarea la un grup infracțional organizat în dosarul în care președintele SIF Banat Crișana, Dragoș Bîlteanu, împreună cu un alt membru al Consiliului de Administrație, a fost deja arestat.

    Potrivit bursa.ro, Papalekas a fost chemat astăzi la audieri de procurorii DIICOT, însoțit de un avocat și de încă o persoană. El ar avea calitatea de inculpat în dosar, fiind acuzat că a contribuit la delapidarea SIF Banat Crișana prin intermediul fondului de investiții imobiliare Globalworth Real Estate Investments, pe care l-a înființat și l-a listat la Bursa din Londra, împreună cu cei doi arestați din dosar, Dragoș Bîlteanu și Najib El Lakis.

    Mecanismul pus la cale de cei trei ar fi presupus, potrivit surselor judiciare, direcționarea a peste 10 milioane de lei din banii SIF Banat Crișana și SIF Muntenia pentru achiziția de unități de fond la Globalworth, numai că unitățile de fond ale SIF Banat Crișana nu au mai apărut nicăieri, în niciun raport al societății.

    Banii au fost folosiți în principal pentru cumpărarea clădirii de birouri Bucharest Tower Center. Aceasta a fost achiziționată de fondul lui Papalekas chiar de la el și de la ceilalți doi inculpați, Bîlteanu și El Lakis. Ulterior, banii luați pe ochi frumoși de la SIF-uri s-au topit în imperiul imobiliar al celor trei, contribuind inclusiv la cumpărarea sediului Volksbank, Nusco Tower.

    În această toamnă, clădirea cumpărată cu ”ajutorul” involuntar al SIF Banat Crișana și SIF Muntenia a fost ipotecată pentru un credit de 30 milioane de euro de la BCR, banii urmând să adauge, cel mai probabil, încă un etaj la castelul din cărți de joc construit de Papalekas, Bîlteanu și El Lakis, cu bani de la bănci și, după cum a ieșit la iveală în cele din urmă, din delapidarea banilor altora. Poate vor fi folosiți chiar pentru cumpărarea sediului Volksbank sau a sediului Unicredit, pe care Papalekas a pus ochii de curând.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    One Response to Sediul Volksbank, luat de grecul Papalekas cu bani furați de la SIF-uri?

    1. […] contrazice informațiile apărute pe surse dinspre DIICOT, potrivit cărora achiziția Tower Center International ar fi fost făcută din bani sifonați de […]

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top