• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • greceia ParliamentParlamentul de la Atena va discuta miercuri planul de reforme agreat de premierul Alexis Tsipras cu creditorii internaționali ai Greciei, în vederea încheierii unui nou plan de salvare, în valoare de peste 80 de miliarde de euro

    Guvernul condus de Tsipras a înaintat, marți după-amiază, Parlamentului, proiectul de lege referitor la primele reforme economice și fiscale cerute de liderii zonei euro.

    În schimbul adoptării măsurilor din acordul convenit luni dimineața la Bruxelles, Grecia ar putea beneficia de un nou plan de asistență financiară pe trei ani, cu valoarea între 82 și 86 de miliarde de euro. Totuşi, înaintea acestui plan, grecii s-au văzut obligaţi să-şi dea acordul pentru privatizarea – sub supraveghere externă – a unor active naţionale de 50 de miliarde de euro, cerinţă care i-a scandalizat pe mulţi greci, dar şi pe unii comentatori occidentali.

    Proiectul trebuie supus votului în procedură de urgență pentru a fi adoptat cel târziu miercuri noaptea, când expiră termenul limită impus de creditori. Prima parte a măsurilor decise la summitul de la Bruxelles se referă la majorarea TVA la 23% pentru restaurante (13% în prezent) și pentru alte produse și servicii care beneficiau până acum de o taxare mai redusă.

    Conform presei de la Atena, impozitul pe profitul companiilor va crește de la 26% la 29% și vor fi înăsprite prevederile vizând combatarea evaziunii fiscale. Pentru produsele de lux, TVA crește de la 5% la 13% și va fi aplicată o taxă extraordinară pe veniturile care depășesc 500 de mii de euro.

    Deputații vor trebui să se pronunțe și asupra unei reforme a sistemului de pensii, care să elimine treptat pensionarea anticipată. Bruxellesul cere, de asemenea, înființarea unei autorități independente pentru controlul finanțelor publice.

    O a doua serie de reforme va trebui aprobată până la data de 22 iulie. Aceste măsuri controversate au provocat deja proteste puternice în interiorul principalei formațiuni de guvernământ, Syriza. Comentatorii anticipează că premierul Tsipras va fi obligat să ducă miercuri o luptă pentru a obține aprobarea parlamentului, cu eventualul sprijin al opoziției politice.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top