• 4,6618

  • 3,8861

  • 3,8986

  • 164,0125

  • guv

    Plafonul maxim al emisiunilor de titluri de stat pe pieţele externe (MTN) a fost din nou majorat de Guvern, de la 15 miliarde euro la 18 miliarde euro, pentru acoperirea necesarului brut de finanţare prin emisiuni de titluri pe pieţele internaţionale de capital, pentru acest an şi anul viitor.

    Extinderea plafonului a fost decisă în şedinţa de miercuri.

    În noiembrie 2013, Guvernul a dublat plafonul maxim al emisiunilor de titluri de stat pe pieţele externe, de la 8 miliarde euro la 15 miliarde euro, şi a extins programul astfel încât să acopere următorii trei ani, respectiv 2014-2016.

    Iniţial, în 2010, MTN a fost aprobat pentru o perioadă de trei ani.

    Tot în şedinţa de miercuri, Guvernul a decis să elimine sintagma „pe termen mediu”, explicând că vrea astfel să evite eventuale interpretări, cu argumentul că „termenul mediu” este o noţiune care, în legislaţia naţională privind datoria publică, are o definiţie diferită faţă de sensul din legislaţia engleză, respectiv legislaţia americană.

    Programul-cadru de emisiuni de titluri de stat, „Medium Term Notes” este o facilitate neangajantă, încheiată între Ministerul Finanţelor, în calitate de emitent, şi un grup de instituţii financiare selectate, facilitate în cadrul căreia pot fi lansate periodic emisiuni de titluri de stat în baza unei documentaţii contractuale standard.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top