• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • ghiseu bancaIeșirile din sistemul bancar au ajuns un subiect la ordinea zilei, la fel ca și modul în care acestea se petrec: prin vânzarea la pachet a creditelor, în cea mai mare parte neperformante, la preț de nimic, către unul din mulții cumpărători disponibili. După Millennium, RBS, Citibank și alte câteva bănci mai mici, se pare că în curând vom spune la revedere încă unei bănci, vândută tot la kilogram.

    Este vorba de Bank of Cyprus, care se află în negocieri destul de avansate cu mai mulți potențiali cumpărători pentru portofoliul de credite în valoare nominală de 360 de milioane de euro pe care îl deține. În prezent, activitatea băncii este suspendată.

    Potrivit site-ului specializat în fuziuni și achiziții mirsanu.ro, Banca Transilvania s-ar fi hotărât să facă o nouă ofertă pentru activele Bank of Cyprus, după ce acționarii ciprioți nu au fost de acord în prima parte a anului cu suma oferită de instituția financiară clujeană.

    În afară de Banca Transilvania, pe lista celor interesați de portofoliul de credite al Bank of Cyprus s-ar mai afla Raiffeisen Bank, holdingul polonez Getin, care a cumpărat anul trecut una din cele mai mici bănci locale, Romanian International Bank, și cumpărătorii pachetului de credite neperformante de 495 milioane de euro de la Volksbank: Deutsche Bank, APS Holding, AnaCap și Hig Capital.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top