• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • Eurogroup Finance ministers meetingMinistrul elen de Finanțe, Yanis Varoufakis, îi va prezenta șefei Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, programul de reforme al Greciei, într-o întâlnire ce va avea loc duminică la Washington.

    Întâlnirea dintre cei doi are loc cu doar patru zile înainte de termenul-limită stabilit pentru rambursarea către FMI a unei tranşe din împrumut de 450 milioane de euro de către autoritățile de la Atena.

    Guvernul grec a anunțat, vineri, că nu ar avea nicio problemă să respecte termenul stabilit, după ce cu puțin timp înainte presa internațională anunțase că partidul premierului Tsipras, Syriza, pregătește un plan de măsuri de ieșire a Greciei din zona euro și de revenire la drahmă. Un oficial al partidului aflat la guvernare a declarat că Syriza va alege oricând să plătească pensiile și ajutoarele sociale în loc de a returna banii FMI.

    Cabinetul condus de Alexis Tsipras mizează pe o creştere suplimentară a veniturilor cu 1,5 miliarde de euro din vânzarea Autorităţii Portuare de stat Pireu şi a 14 aeroporturi regionale, însă până în prezent creditorii internaționali ai Greciei nu s-au declarat mulțumiți de reformele propuse de autoritățile de la Atena.

    Sâmbătă, o comisie de anchetă înființată pentru a afla cine a fost responsabil pentru criza datoriilor în Grecia a ţinut o şedinţă ceremonială pentru a-și marca începutul mandatului. Preşedintele Prokopis Pavlopoulos şi primul ministru Alexis Tsipras au luat parte la şedinţă. Pavlopoulos a declarat că în calitate de membru al zonei euro, Grecia are obligaţii internaţionale, dar ţara are de asemenea dreptul la suveranitate naţională. Opoziţia s-a opus înfiinţării comisiei.

    Ancheta va examina mandatele primului ministru socialist Georgios Papandreou (2009 şi 2011), pe al premierului interimar Lucas Papademos (2011-2012) şi pe cel al guvernului de coaliţie format din conservatori şi socialişti (2012-2015) sub conducerea lui Antonis Samaras.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    3 Responses to Întâlnire Varoufakis-Lagarde, la Washington

    1. […] Lagarde a avut o întrevedere cu ministrul grec de finanţe Yanis Varoufakis în timpul întâlnirilor de primăvară ale FMI şi […]

    2. […] grec de Finanțe, Yanis Varoufakis, s-a întâlnit la începutul lunii aprilie cu șefa FMI, Christine Lagarde, cu puțin timp înainte de scadența […]

    3. […] a ANAF • Dezvăluiri RISE: O bancă din Rusia finanțează extremismul • Întâlnire Varoufakis-Lagarde, la Washington • Aproape 200.000 de societăți cu capital străin, în România • Doar 5% din […]

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top