• 4,6198

  • 3,9810

  • 3,9869

  • 163,9971

  • ipÎn lipsa investițiilor la nivel local, ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, s-a deplasat în Luxemburg împreună cu o echipă de specialiști din minister pentru a discuta, la reuniunea ECOFIN a miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană, despre Planul European de Investiții, potrivit unui comunicat postat pe site-ul instituției.

    Potrivit comunicatului, au fost stabilite mai multe sectoare prioritare pentru perioada următare: cercetare-dezvoltare-inovare, economia digitală, infrastructura energetică, de transport și de mediu și stimularea dezvoltării Întreprinderilor Mici și Mijlocii.

    ”Nivelul în scădere al investițiilor publice și private și menținerea unei rate ridicate a șomajului în rândul multor țări membre UE i-a determinat pe miniștrii de finanțe europeni să convină asupra necesității creșterii rolului investițiilor în proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare, precum și asupra unei mai bune coordonări între statele membre la nivelul proiectelor de investiții publice”, se precizează în comunicat.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    4 Responses to Ioana Petrescu, discuții în Luxemburg despre investițiile UE. Cele românești mai așteaptă

    1. Dean Brodnax spune:

      555373 824112I think other website proprietors should take this internet site as an example , very clean and fantastic user genial style . 943810

    2. Lida Santai spune:

      I appreciate you several other beneficial internet site. The place otherwise could I have that kind of knowledge prepared in this excellent technique? I’ve a project that I’m merely now running on, so i have been on the search for this sort of information and facts.

    3. I have already been examinating out quite a lot of your site content and i also can state pretty nice stuff. I am going to you should definitely bookmark your blog.

    4. facebook fans spune:

      Definitely, exactly what a magnificent blog and revealing posts, I surely will bookmark your blog.Present an awsome day!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top