• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • euro

    Guvernul italian a decis să introducă un salariu minim pe economie de 6,30 – 7 euro pe oră, detaliile urmând să fie stabilite în următoarele săptămâni de Cabinetul de la Roma, informează cotidianul Corriere della Sera.

    Italia este una dintre puţine ţări din UE care în prezent nu are încă un salariu minim pe economie. În Uniunea Europeană, 22 din 28 de state membre au un salariu minim legal. Germania este ultima ţară care a adoptat o legislaţie în acest sens iar măsura a intrat în vigoare în 2015.

    Potrivit Corriere della Sera, prevederile privind salariul minim nu se vor aplica persoanelor ale căror salarii sunt stabilite în urma unor acorduri colective naţionale între sindicate şi angajatori la nivel de ramură.

    Introducerea salariului minim riscă să devină un nou subiect de dispută între Guvern şi sindicate, care cer ca Executivul să le consulte înainte de a lua o decizie. Sindicatele susţin că acordurile colective fixează deja un salariu minim. Însă, potrivit datelor ICTWSS, aceste acorduri nu acoperă decât 80% din muncitorii italieni.

    Alte ţări membre UE care nu au un salariu minim pe economie sunt Danemarca, Cipru, Austria şi Suedia, sursa capital.ro.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top