• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • judecatori

    Ultima problemă întâmpinată de cei care îşi caută dreptatea în justiţie este spargerea dosarelor colective.

    Disjungerea acestor dosare şi fărămiţarea lor duce exact la disiparea forţei de grup, care făcea din aceste procese colective o adevărată sperietoare pentru departamentele juridice ale băncilor.

    Una este ca în instanţă să se prezinte acuzaţiile a cîtorva zeci de clienţi nemulţumiţi la un loc, alta este ca banca să se confrunte cu câţiva clienţi odată, chiar dacă mai sunt alte zeci de procese la fel.

    Nu cred că este neapărat vorba de presiuni directe la nivelul conducerii instanţelor, dar mesajul care se transmite publicului pe toate canalele este că banca nu are nicio vină, ceea ce îi descurajează pe oameni, a declarat avocatul Gheorghe Piperea.

    „Procesele colective sunt grele, sunt ca un Boeing care se ridică greu de la sol, dar soluţiile sunt aceleaşi pentru toată lumea.

    În acel moment, pe lângă un proces pe tema francilor elveţieni, mai face încă o contestaţie la executare şi eventual şi o adiacentă cerere de suspendare a executării – trei dosare care sunt create pornind de la împărţirea unui dosar colectiv. Cazurile mele colective implică 3.000 de oameni. Dacă înmulţim 3.000 cu trei vom vedea câte dosare complet artificiale se crează prin acest gest administrativ, după părerea mea iresponsabil, al şefilor unor instanţe”, conchide Gheorghe Piperea.

    Numai în cazul dosarului colectiv13409 împotriva OTP Bank, instanţa a decis amânarea şi disjungerea în cazul a 66 de dosare.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    2 Responses to Judecătorii SPARG procesele colective ale clienţilor bancari. Este braţul lung al băncilor?

    1. […] Judecătorii SPARG procesele colective ale clienţilor bancari. Este braţul lung al băncilor? […]

    2. @maria spune:

      dispari cu spamu de aici. Da tepe in alta parte

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top