• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • zamfir pipereaLegea dării în plată încă aşteaptă un verdict final după ce a fost retrimisă în Parlament de preşedintele Klaus Iohannis.

    Deputatul Daniel Zamfir a trimis o scrisoare deschisă către premierul Dacian Cioloş ca reacţie a punctului de vedere trimis de Guvern către Camera Deputaţilor, conform bursa.ro.

    Iată integral scrisoarea iniţiatorului legii:

    Domnule prim-ministru,

    Vă adresez această scrisoare deschisă pentru a vă cere, în al doisprezecelea ceas, să opriți minciuna, intoxicarea și abuzul împotriva Legii dării în plată și, pe cale de consecință, împotriva sutelor de mii de familii din România care așteaptă această lege sufocate de credite pe care nu le mai pot plăti nu din cauza lor, nu din rea-voință, ci din cauza crizei, produselor mincinoase vândute de bănci, clauzelor abuzive din contracte și lipsei de supraveghere a Băncii Naționale.
    Vă scriu plin de revoltă că dumneavoastră, premierul României, ați ales să serviți interesele unor bancheri străini care în a doua cea mai săracă țară din Europa au făcut profit dublu față de media europeană, în loc să serviți demn interesele celor care cu adevărat aveau nevoie să fie reprezentați de dvs: cetățenii României! În timp ce o mână de bancheri s-au ales cu bonusuri, sute de mii de familii de români au viitorul sub spectrul ruinei.
    În punctul de vedere pe care l-ați trimis Camerei Deputaților preluați, domnule prim-ministru, aproape cuvânt cu cuvânt atacurile mediului bancar la adresa acestei legi. Aici vă diferențiati major de Președintele României! Spre onoarea sa, Președintele României n-a preluat nimic din discursul apocaliptic, toxic, manipulator al băncilor atunci când a retrimis legea în Parlament, cerând doar lămurirea unor chestiuni de tehnică legislativă, așa cum chiar dumnealui s-a exprimat public. Spre deosebire de Președinte, care spune ferm și răspicat că legea este necesară și binevenită, dumneavoastră alegeți să faceți jocurile celor care doresc să o îngroape definitiv.
    Dacă punctul de vedere al băncilor l-ați preluat cuvânt cu cuvânt, există vreo frază măcar pe care să o fi preluat și din pozițiile celor care își doresc această lege? Sunteți și așa responsabil în fața cetățenilor României pentru lipsa de dialog cu cei năpăstuiți de bănci, dialog la care, de altfel, v-ați angajat public, sunteți și așa responsabil pentru lipsa de măsuri pe care să le fi luat pentru protecția lor, pentru ca acum să vă mai permiteți și să puneți umărul la rândul dvs la această campanie murdară de intoxicare pe care mediul bancar oricum o răspândește furibund cu reclame mincinoase plătite pe bani grei în presă. Nu are nicio relevanță pentru dumneavoastră că toate aceste propuneri toxice pe care le-ați preluat de la bancheri au fost respinse chiar de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, aflată în subordinea Guvernului pe care îl conduceți? Nu are nicio relevanță că aceleași propuneri au fost respinse de două ori de Senatul României și, anterior, și de Camera Deputaților? Nu are nicio relevanță că nici Președintele României nu le-a preluat?
    Cât despre neconstituționalitatea pe care o invocați, ce ar mai fi de spus după ce nici Președintele, ba chiar nici dumneavoastră, Guvernul, n-ați sesizat Curtea Constituțională după adoptarea Legii la sfârșitul anului trecut?
    Domnule prim-ministru,
    Spuneți, în declarația pe care personal ați făcut-o, că Legea dării în plată nu trebuie să încurajeze speculatorii imobiliari și că riscăm să blocăm accesul tinerilor la credite. Domnule prim-ministru, nu știu cine vă dezinformează, dar vă informez eu că, în urmă cu trei săptămâni, Senatul României a votat Legea dării în plată stabilind fără echivoc că speculatorii la care faceți dvs referire nu beneficiază de această lege. De altfel, nu beneficiau nici în forma inițială a acestui act normativ, întrucât el se adresează persoanelor fizice care au calitatea de consumatori.
    În al doilea rând, domnule prim-ministru, în legătură cu accesul tinerilor la credite, dumneavoastră, ca un foarte bun cunoscător al legislației europene, știți cel mai bine că băncile vor mări avansul la credite nu din cauza Legii dării în plată, ci din cauza Directivei europene privind cerințele de capital (CRD IV) transpusă prin Legea 29/2015, așa cum arată și BNR în comunicatul de presă din 8 martie a.c.
    Cât privește faptul că Legea dării în plată anulează garanția statului din programul Prima Casă, dumneavoastră știți foarte bine că nu este așa! Garanția statului nu poate fi anulată de această lege din cel puțin din două motive: garanția statului este suverană și, doi, Legea dării în plată se aplică persoanelor fizice precum și fideiusorilor care au calitatea de consumator, or statul român nu are această calitate. Oricum, am decis încă de pe 6 ianuarie, printr-un amendament depus la Camera Deputaților, să specificăm în lege, pentru liniștea tuturor, că dispozițiile prezentei legi nu afectează garanția statului român acordată în aplicarea OG 60/2009.
    Decizia de a continua Programul Prima Casă vă aparține în exclusivitate, iar doamna ministru Dragu, încă dinainte de adoptarea Legii dării în plată, anunța public incertitudinea continuării programului din alte motive decât acesta lege. Ca atare, domnule prim-ministru, opriți minciuna!
    Domnule prim-ministru,
    Poziția pe care ați trimis-o Camerei Deputaților încununează demersurile extrem de nocive din partea Ministerului de Finanțe, recent secretarul de stat Enache Jiru susținând că deficitul bugetar al României ar putea crește cu un miliard de euro din cauza acestei legi. O asemenea declarație toxică și iresponsabilă trebuia sancționată de dvs dacă în mod real vă preocupa soarta tinerilor care vor să acceseze credite în această țară! Azi înțeleg de ce nu ați făcut-o, dar vă cer public să vă opriți! Să opriți minciuna! Să opriți intoxicarea! Să opriți abuzul! Nu sunteți prim-ministrul celor 40 de bănci străine, sunteți premier peste o Românie în care aceste bănci și-au permis abuzuri și ilegalități pe care nu și le-au permis în nicio țară din Europa! O arată miile de procese câștigate de clienți împotriva băncilor!
    Domnule prim-ministru,
    Ca fost comisar european, nu cred că nu acordați importanță nici Rezoluției Parlamentului European din 8 octombrie 2015, nici pozițiilor exprimate de avocatul general al CJUE, nici de directorul general al Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC) în susținerea unei astfel de legi, PE recomandând chiar introducerea dării în plată în toate țările membre UE. De asemenea, toate aceste surse subliniază faptul că băncile au vândut produse financiare înșelătoare, acest fapt fiind cauza crizei pe care o parcurg cei mai mulți dintre împrumutații aflați acum în situații dificile. Ca atare, domnule prim-ministru, încă un motiv pentru a opri minciuna!
    Și cu siguranță dumneavoastră sunteți cel care trebuie să oprescă minciuna legată de existența Legii insolvenței persoanelor fizice care i-ar ajuta pe împrumutații aflați acum în dificultate când chiar Guvernul condus de dvs a decis amânarea intrării ei în vigoare cu cel puțin un an! Ca atare, domnule prim-ministru, opriți minciuna!
    Domnule prim-ministru,
    Aș putea să vă răspund punct cu punct la observațiile pe care le-ați trimis Parlamentului. N-o voi face având convingerea că aveți pe masa dvs de lucru toate elementele care să vă fi ajutat să aveți un punct de vedere obiectiv în legătură cu această lege, fie și dacă le-ați fi preluat doar pe cele ale ANPC. Ați ales însă CONȘTIENT să vă poziționați de partea băncilor.
    Domnule prim-ministru,
    N-am să vă cer demisia pentru că am convingerea că, dacă n-ați făcut acest gest de onoare în cazul copiilor din Argeș, n-o veți face nici acum! Ca parlamentar și cetățean al acestei țări nu-mi rămâne decât să vă expun public incorectitudinea și să vă cer să vă opriți!

    Deputat Daniel Zamfir

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    7 Responses to Legea dării în plată. Daniel Zamfir, scrisoare către premier

    1. Intr-o scrisoare deschisa adresata primului ministru Dacian Ciolos, in lumina amendamentelor propuse de catre guvernul tehnocrat, deputatul Daniel Catalin Zamfir a ales sa ii raspunda premierului printr-o minciuna sfruntata. In epistola demnitarului acesta spune ca principalul motiv pentru limitarea accesului la creditare ar fi legislatia europeana. Ca sursa deputatul citeaza un comunicat BNR in care, dupa spusele parlamentarului, Banca Centrala ar fi recunoscut ca avansurile nu vor creste din cauza legii in plata ci ca urmare a adoptarii legislatiei europene:
      „Domnule prim-ministru, în legătură cu accesul tinerilor la credite, dumneavoastră, ca un foarte bun cunoscător al legislației europene, știți cel mai bine că băncile vor mări avansul la credite nu din cauza Legii dării în plată, ci din cauza Directivei europene privind cerințele de capital (CRD IV) transpusă prin Legea 29/2015, așa cum arată și BNR în comunicatul de presă din 8 martie a.c.”, precizeaza Daniel Zamfir.
      Aceasta afirmatie este o minciuna rauvoitoare si o interpretare trunchiata a comunicatului din data de 8 martie remis de catre BNR. In realitate lucrurile stau complet altfel, iar textul netrunchiat al comunicatului arata clar acest fapt:
      „În cadrul emisiunii După 20 de ani difuzată de ProTV în data de 06.03.2016, cu privire la aspecte ce conduc la mărirea avansului de către instituțiile de credit, domnul Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR, a avut în vedere Legea nr. 29/2015 de aprobare a OUG nr. 113/2013, act normativ care transpune Directiva Europeană privind cerințele de capital (CRD IV). Prin urmare, reprezentantul BNR nu a făcut referire la așa numita ‘lege bail-in’ (în fapt Legea nr 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit), cum se menționează în mod eronat în diferite publicații care au preluat comentariile inițiatorului legii privind darea în plată. Precizăm că actul normativ de transpunere a Directivei CRD IV solicită instituțiilor de credit să își organizeze întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase, cu cerințele legii bancare, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și ale reglementărilor emise în aplicarea acestora. Stabilirea unui nivel crescut al avansului la credite corespunde acestor reguli și reprezintă un efect direct al eliminării de către legea dării în plată a tuturor garanțiilor aferente creditului, cu excepția ipotecii imobiliare”
      Cu alte cuvinte in loc sa informeze clar cetatenii cu privire la efectele negative ale darii in plata, deputatul Daniel Catalin Zamfir, membru al Partidului National Liberal, alege sa minta prin omisiune nu numai publicul ci si o inalta institutie de stat asa cum este cea a Guvernului Roman.

      • Un om spune:

        Bah jegoșilor de bancheri,nu ajunge cat ati furat de la oameni?u

        • Un om spune:

          Ati încasat dobânzi si comisioane de 3 ori,4 ori uneori chiar de 10 ori mai mari decât in țările din Europa ,la concurenta cu clanurile de cămătari.Voi,însă, ati fost protejați de Banca Naționala si de legi făcute de oamenii voștri.Ati făcut profituri uriașe pe seama amărâților care au vrut sa-si cumpere o garsoniera sau un televizor in casa.

      • Stanescu spune:

        Bai bancherul nu vezi ca ai pierdut!Marș afară din tara noastră !

    2. Dle Prim Ministru Cioloș,

      Ați primit o scrisoare deschisă de la deputatul Zamfir care merită o replică la fel de deschisă. Autorul susține câteva puncte de vedere care sunt neadevărate, chiar rău-intenționate pe alocuri, oricum profund incompetente. Iată replica mea, revoltat de cascada de minciuni și populisme pe care deputatul Zamfir o descarcă în peisajul public.
      Despre bonusuri și sistemul bancar
      ——-

      „o mână de bancheri s-au ales cu bonusuri, sute de mii de familii de români au viitorul sub spectrul ruinei”

      Propaganda lui Zamfir omite două lucruri foarte importante.
      2015, salariați sistem bancar: 55.928
      Sucursale: sub 5.000

      2008, salariați sistem bancar: 71.600
      Sucursale: 6.552

      Sistemul bancar s-a restructurat pentru a-și compensa pierderile, reducându-se cu peste 20%. Parlamentul a crescut ca număr de parlamentari iar salariile și pensiile lor s-au mărit, în ciuda unui vot popular pentru reducerea numărului acestora.

      ——-
      Despre speculatorii imobiliari
      ——-
      Zamfir: „speculatorii imobiliari … De altfel, nu beneficiau nici în forma iniţială a acestui act normativ, întrucât el se adresează persoanelor fizice care au calitatea de consumatori.”

      O dezinformare a deputatului Zamfir. Prin speculator imobiliar se înțelege nu doar cel care a luat un credit de un milion € pentru un Mall. Dar și cel care dorea să construiască un restaurant, o fermă, o pensiune turistică, a doua casă pentru a o închiria. Ca să îl poți diferenția de cel care a cumpărat o locuință pentru a o locui sau pentru a o da copiilor căsătoriți, trebuie să angajezi un detectiv particular care să îți poată da aceste detalii despre debitor. Banca nu are aceste informații. Din momentul în care un debitor declanșează procedura DIP, banca are doar 10 zile pentru a contesta calitatea de consumator. Deci, doar 10 zile pentru a pune detectivul particular pe urmele debitorului și a afla toate detaliile din spatele creditului și respectiv intențiile de acum 5-6 ani, când creditul a fost dat. Din cele 10 zile, 4 sunt nelucrătoare (pentru că legea nu specifică „lucrătoare”), deci rămân doar 6.

      Deputat Zamfir, dacă nu vrei să mai credem că în spatele tău sunt rechinii imobiliari cu afaceri proaste, mărește acest termen la o lună, două.

      ——-
      Avansul și legea dării în plată
      ——-

      Zamfir: „ştiţi cel mai bine că băncile vor mări avansul la credite nu din cauza Legii dării în plată, ci din cauza Directivei europene privind cerinţele de capital (CRD IV) transpusă prin Legea 29/2015”

      Încă o minciună. Legea dării în plată obligă băncile să solicite avans mai mare. Doar 11 din 50 de state americane au opțiuni legislative care permit DIP (dar nu o obligă, așa cum dorește deputatul Zamfir). Iată cum se comenta în 2012 pe tema acestor tipuri de credite.

      „THE DRAWBACKS TO NON-RECOURSE LOANS
      The main drawback to non-recourse loans is that they are incredibly hard to get. There are really only two banks actively offering non-recourse loans on a national basis. Want to know how many loans the largest one closed over the past five years? 1,000 – or roughly four loans a week. For the largest lender, and one who lends in all 50 states, that number is incredibly low. Having worked with countless investors who tried to get loans with these institutions, I can say that they are incredibly picky. They will only consider loans on certain types of property, with certain returns in certain locations. If the investment property doesn’t fit into their tiny little box – forget about it. If you are able to find a property that fits their loan profile (congratulations by the way), you are rewarded with interest rates much higher than traditional mortgage rates, and an incredibly high down payment requirement.”

      Trad: Dificultățile unui credit LDP sunt în principal că este incredibil de greu de obținut. Sunt numai două (nota mea: ei bine, am găsit 3 azi) bănci care oferă în mod activ credite LDP pe scară națională. Vrei să știi câte astfel de credite LDP a contractat cel mai mare creditor în ultimii 5 ani? 1000, sau mai exact, 4 credite LDP pe săptămână. Pentru cel mai mare creditor, unul care care birouri în toate cele 50 de state, acest număr este foarte mic. Lucrând cu mulți investitori care căutau acest tip de credit (nota mea: normal, dacă nu iese afacerea, lași totul baltă băncilor), pot spune că băncile sunt FOARTE PRETENȚIOASE. Ele vor lua în considerare doar creditele pentru anumite tipuri de proprietăți, cu anumite randamente și în anumite locații (nota mea: adio apartamente în Militari cu LDP). Dacă proprietatea nu se potrivește cu criteriile lor înguste, lasă-o baltă. Dacă totuși vei găsi o proprietate care se potrivește (și felicitări că ai găsit-o), vei fi recompensat cu dobânzi mai mari decât cele tradiționale ale creditelor ipotecare și un avans INCREDIBIL”.

      Avansul crescut la creditele non-recourse (cu darea in plată) nu se datorează faptului că sunt rău-intenționat supraevaluate. Dacă Zamfir o să îl citească vreodată pe Adam Smith, o să vadă că el spune că prețurile gravitează în jurul prețului corect… uneori peste, alteori sub, dar niciodată fixate de acesta. În fapt, chiar și identificarea acestui preț corect/natural este dificilă. Banca nu își permite să fie forțată să execute debitorul când prețul este sub cel „corect”. Ar ieși în pierdere atunci când va vinde proprietatea pe o piață slabă, inertă, în criză. Avansul ridicat al creditelor DIP este acel +/- în jurul prețului corect. Pare a fi supraevaluat cu +20% față de istoricul ultimilor ani, atunci am nevoie de 40% avans (ca să pot tolera și cazurile când piața va fi la -20%).

      Iată cele trei oferte de credite LDP (non-recourse loans) din Statele Unite, credite opționale.

      1) North American Savings Bank provide loans in all 50 states. Founded in 1927, NASB now manages over one billion dollars in assets.
      Minimum down payment is 30% of the purchase price. Insufficient cash flow or the condition of the property may require a larger down payment.
      NASB lends up to 70% loan-to-cost on single family detached homes and 60% on all other residential properties (CA, AZ, FL, MI, OH, NV have a max 55% loan-to-cost)

      >>> Trad: În sumar, avansul este minim 30%, chiar min 40% pentru alte tipuri de proprietăți în comun (adică nu case individuale pe pământ). Iar în alte state, avansul minim este 45%.

      2) First Western Federal Savings Bank is a nationwide non-recourse lender that helps their clients use their self directed retirement accounts to purchase real estate investment with leverage. They finance residential, commercial, and multifamily properties in all 50 states for Buy and Hold investors.
      The maximum LTV is up to 60% for 1-4 unit residential properties and 50% for larger rental and commercial properties.

      >>> Trad: Avans minim 40% pentru vile de 1-4 apartamente și 50% pentru cele mai mari.

      3) First National Bank of America offers loans in all 50 states for 1-4 units residential properties. Loans for larger multi-family are available locally. Their maximum loan term is 10 years, with a max amortization of 20 years.
      Minimum requirements to qualify for a non-recourse loan at First National Bank:
      40% to 50% down payment available in the self-directed IRA

      >>> Trad: Avans minim de 40-50%.

      ——-
      Minciuna lui Zamfir despre garanțiile statului
      ——-

      Zamfir spune: „Garanţia statului nu poate fi anulată de această lege din cel puţin două motive: garanţia statului este suverană şi, doi, Legea dării în plată se aplică persoanelor fizice precum şi fideiusorilor care au calitatea de consumator, or statul român nu are această calitate.”

      Garanția statului este suverană spune Zamfir. Dar poate fi anulată de către stat … asta nu o mai spune Zamfir.

      Pe 8 dec 2011, Curtea Europeană de Justiție a dat un verdict în cazul Residex. Situația de acolo era astfel: Residex (creditorul) a acordat un împrumut către Aerospace (debitorul) garantat de Portul Rotterdam (Statul). Debitorul a dat faliment. Creditorul vrea să activeze garanția. Autoritățile statului au considerat că cineva de prin consiliul portului a greșit iar acordarea garanției nu s-a făcut după toate regulile EU. ȘI STATUL OLANDEZ A VRUT SĂ ANULEZE GARANȚIA (pe motiv de art 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, privind ajutorul de stat abuziv).

      Verdictul ECJ a fost că legislația europeană nu poate fi aplicată automat în aceste cazuri și a lăsat instanțele naționale să clarifice de la caz la caz, în funcție de legislația locală. Deci, ECJ lasă cale liberă statelor să își anuleze garanțiile după cum vor (adică după cum își dau legi).

      Al doilea exemplu este despre Austria vs Bavaria și banca Hypo Alpe Adria. Această bancă a fost cumpărată de statul austriac de la banca BayernLB pe 1 €. Dar a preluat și datorii pe care unii le-au estimat la 50.5 mld € (potrivit estimărilor celor de la Barclays Research, citați de Reuters). Aceste datorii erau garantate de provincia administrativă Carinthia (deci tot stat). Parlamentul federal austriac a dat o lege prin care A ANULAT RETROACTIV garanțiile asociate datoriilor băncii Hypo. Dintr-un condei.

      Mai spune deputatul Zamfir, mincinos de profesie, că LDP se aplică giranților consumatori.
      Art 4 (1) din LDP spune:
      „Pentru stingerea creantei izvorâte dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
      a) CREDITORUL și CONSUMATORUL fac parte din categoriile prevăzute la art 1, alin(1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;”

      Este foarte limpede că Zamfir minte. Nu există specificat în lege „fideiusor consumator”.
      ATENȚIE, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat deja în acest caz.
      Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 21/1992, Legii nr. 193/2000 şi Legii nr. 86/2004, subiectele raportului juridic ce intră sub incidenţa legislaţiei privind protecţia consumatorilor sunt profesionistul (comerciantul) care fabrică un produs, îl distribuie, comercializează, respectiv furnizează un serviciu şi, pe de altă parte, consumatorul care achiziţionează un produs ori beneficiază de un serviciu oferit de nu profesionist. Raportat la aceste prevederi legale, Înalta Curte a reținut că o persoană fizică în calitate garant al restituirii unui împrumut, nu are calitate de consumator în sensul Legii nr. 193/2000, neputând invoca dispoziţiile legale privind protecţia consumatorilor, deoarece raportul juridic încheiat între acesta şi bancă, rezultat din contractul de garanție imobiliară, este distinct de raportul juridic principal, născut în baza contractului de credit. (Decizia nr. 763 din 10 martie 2015 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect constatare clauze abuzive).

      Atenție la minciunile toxice ale deputatului Zamfir.

      ——-
      Minciuna lui Zamfir despre Directiva PE și obligativitatea LDP în toată Europa
      ——-

      Zamfir: „PE recomandând chiar introducerea dării în plată în toate ţările membre UE”

      DIRECTIVA 2014/17/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

      (27)
      Având în vedere consecințele importante pentru creditori, consumatori și, eventual, pentru stabilitatea financiară a executării silite, este oportun să se încurajeze creditorii să gestioneze în mod proactiv riscul de credit emergent încă dintr-un stadiu incipient și să fie în vigoare măsurile necesare pentru a asigura faptul că creditorii exercită indulgență rezonabilă și fac încercări rezonabile de a soluționa situația prin alte mijloace înainte de inițierea procedurii de executare silită. Atunci când este posibil, ar trebui găsite soluții care țin seama de circumstanțele practice și de nevoile rezonabile aferente traiului zilnic al consumatorului. În cazul în care, după procedurile de executare silită, rămân datorii neachitate, statele membre ar trebui să asigure protecția unor condiții minime de trai și să instituie măsuri pentru a facilita rambursarea, evitând îndatorarea excesivă pe termen lung. Cel puțin în cazul în care prețul obținut pentru bunul imobil afectează suma datorată de consumator, statele membre ar trebui să încurajeze creditorii să ia măsuri rezonabile pentru a obține cel mai bun preț pe bunul imobil executat, în contextul condițiilor pieței. Statele membre nu ar trebui să împiedice părțile la un contract de credit să convină în mod expres că transferul garanției către creditor este suficient pentru a rambursa creditul.

      O scurtă analiză a textului ne arată următoarele elemente:
      – încurajează băncilor să restructureze creditele înainte de executare
      – recomandă să se țină seama de cota „traiului zilnic”: s-a încercat prin rata Voinea; Codul nostru Civil impune ca un creditor să nu poate popri mai mult de o treime din venituri
      – după executare, pentru datoriile rămase, statul trebuie să asigure o condiție minimă de trai (exact ca la punctul precedent, poprire pe o treime)
      – după executare, statul instituie măsuri pentru a facilita rambursarea diferenței de către debitor, NU A O ELIMINA, deputat Zamfir (de exemplu, poate să îți taie din impozite și taxe, ai înțeles deputat incompetent).
      – tot după executare, Directiva recomandă evitarea îndatorării excesive pe termen lung: Codul nostru Civil rezolvă prima parte („excesiv”) pentru că nu permite decât o treime poprire. Dar aceasta nu are limite. Să punem o limită, eu zic 10 ani, cât poate dura o poprire la un credit ipotecar pentru o persoană fizică, consumator. Deputatul Zamfir spune 0 ani. Măi să fie. Este o interpretare dincolo de litera și spiritul Directivei, deputat incompetent Zamfir.
      – ACUM, PARTEA CEA MAI IMPORTANTĂ care spune „nu trebuie împiedicate părțile să CONVINĂ în MOD EXPRES” că se poate da în plată și stinge toată datoria. Acest pasaj, pe care orice om sănătos îl înțelege în felul acesta: bine, bine, voi aveți contracte de credite fără dare în plată (aproape toate în UE), dar lăsați clienții și băncile, dacă vor, să încheie contracte explicite în care se poate aplica darea în plată. Deputatul mincinos Zamfir întoarce înțelesul acestei recomandări și spune că Directiva obligă să legiferezi ca toate contractele să devină cu DIP.

      Minciună mai abjectă eu nu am întâlnit de la „pixelul albastru” al lui băsescu. Cei cu minimă inteligență citiți ultima propoziție din art (27) al Directivei și mesajul mincinosului Zamfir.

      Deputatul Zamfir și-a schimbat punctul de vedere. Acum spune „PE recomandând chiar introducerea dării în plată în toate ţările membre UE”. Dar, în data de 18 feb 2016, deputatul Zamfir, în dezbaterea televizată de la Realitatea TV, spunea „ne obligă Parlamentul european să dăm legea dării. Toată lumea va fi obligată”.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top