• 4,6618

  • 3,8861

  • 3,8986

  • 164,0125

  • Ana BirchallLegea privind insolvența persoanelor fizice, inițiată de deputata PSD Ana Birchall și susținută de alți 150 de deputați și senatori de la toate partidele parlamentare, a fost adoptată tacit de Senat, ieri împlinindu-se termenul de 45 de zile de la prezentarea în Biroul Permanent al camerei superioare a Parlamentului prevăzut în Constituție pentru adoptarea tacită.

    În acest interval, proiectul de lege a primit raport favorabil de la Comisia juridică, de numiri, disciplină și imunități, aviz favorabil de la Comisia de buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și de la Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, precum și un punct de vedere favorabil de la Guvern.

    De asemenea, proiectul a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului de patru ori, ultima dată pe 3 decembrie, fără să fie dezbătut însă vreodată. La aceasta au avut o contribuție și reprezentanții sistemului bancar, în frunte cu Banca Națională (chiar dacă aceasta ar trebui să fie reprezentanta Statului, nu a băncilor), care au făcut un lobby intens pentru respingerea oricărei legi referitoare la falimentul personal.

    În forma propusă de grupul de deputați și senatori, persoanele fizice ajunse în imposibilitatea de a-și mai plăti datoriile vor putea cere intrarea în procedura insolvenței, cu condiția să nu presteze activități independente.

    În cazul în care datoriile vor putea fi acoperite eșalonat din venituri în proporție de minimum 40% în următorii cinci ani, va fi întocmit un plan de rambursare a datoriilor, iar în caz contrar se va trece la lichidarea bunurilor debitorului. În oricare din cazuri, după finalizarea procedurii vor fi șterse toate datoriile reziduale ale debitorului.

    Următoarea etapă este discutarea proiectului în Camera Deputaților, însă nu se știe cât de repede se va întâmpla acest lucru. Fiind vorba de camera decizională, nu va mai fi posibilă adoptarea tacită, așa că rezultatul va depinde de bunăvoința deputaților.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    One Response to Legea falimentului personal a trecut de Senat

    1. […] Proiectul abia a fost discutat în comisia juridică, și doar la nivel de generalități, după ce a trecut de Senat. Un astfel de proiect a fost mereu amânat, mai ales în urma presiunilor făcute de bancheri, […]

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top