• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • faliment personalNormele metodologice de aplicare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice sunt finalizate la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor urmând să fie adoptate în aprilie 2016, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

    Ministerul a publicat Planul de acţiune al implementării Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, care prevede şi suplimentarea personalului instituţiilor reprezentate în comisiile de insolvenţă, respectiv ANPC, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

    Potrivit documentului citat, hotărârea de Guvern care permite suplimentarea personalului ANPC cu 180 de persoane ar putea fi adoptată până în aprilie 2016. Numărul de posturi în ONRC şi ORCT ar urma să fie majorat cu 500 pentru Buletinul Procedurilor de Insolvenţă iar actul normativ în acest sens ar putea fi aprobat în Guvern până în mai 2016.

    Articolul integral pe Capital.ro.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top