• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • lhotteLhotte a afirmat că programul „Prima casă” nu poate exista în paralel cu Legea dării în plată,  el consideră că este posibil să fie redactată o lege care să aibă un caracter social.

    „Ascult politicienii care încep să evolueze în felul în care gândesc și au un fir logic în ceea ce spun. Am văzut opinia exprimată de PSD la congresul de la Brașov sau Sinaia. Idei inteligente. Pesediștii spuneau acolo de ce să nu avem o lege care să fie într-adevăr rezervată pentru cei care au o singură locuință în care stau”, a spus Philippe Lhotte.

    Potrivit acestuia, mai pot fi adăugate și alte condiții la această lege, cum ar fi valoarea locuinței respective.

    „Cred că opinia partidelor politice va evolua. Am văzut această evoluție în rândul PSD-ului. Sper că și PNL-iștii vor evolua. În sânul PNL-ului nu s-a ajuns la o idee coerentă exprimată. Eu sunt convins că diferitele partide se vor exprima fiecare la rândul său, își vor exprima o opinie realistă, neuitând nicio clipă faptul că România trebuie să își respecte angajamentele europene. România nu este o țară în care să existe legi cu aplicare retroactivă și toate legile care trebuie dezvoltate trebuie să fie în favoarea economiei, să fie susținută creșterea economică, nu inversul acesteia”, a subliniat acesta.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top